EXCLUSIV Astra asigură din faliment mii de clienți de la două mari bănci. Întregul portofoliu, la un pas de a fi preluat de Allianz Țiriac

EXCLUSIV Astra asigură din faliment mii de clienți de la două mari bănci. Întregul portofoliu, la un pas de a fi preluat de Allianz Țiriac
Şerban Buşcu
Şerban Buşcu
scris 20 dec 2017

Circa 6.000 de polițe de asigurare de viață și de credit sunt încă valide în portofoliul Astra Asigurări, compania care și-a pierdut licența în august 2015 și a intrat de facto în faliment în aprilie 2016. Asigurările sunt atașate unor credite ipotecare pe zeci de ani și cesionate băncilor de clienți ai Raiffeisen și BCR. Conform informațiilor obținute de Profit.ro, portofoliul este în etapele finale pentru transferul către Allianz Țiriac, unul dintre principalii creditori ai Astra Asigurări. 

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Profit.ro a fost prima publicație care a scris despre  existența celor câteva mii de polițe multianuale și, mai apoi, despre începerea procedurilor de transfer a portofoliului.

Inițial, în cursa pentru cele 6.000 de polițe - importante nu atât ca număr sau ca prime brute încasate, cât ca deschizătoare de drumuri într-o relație cu două dintre cele mai mari bănci locale - au intrat două companii, adică Omniasig VIG și Allianz Țiriac.

Ulterior, Omniasig s-a retras, iar negocierile au continuat cu Allianz Țiriac. În exclusivitate pentru Profit.ro, compania arată că, în prezent, procedurile sunt destul de avansate.

“Procedura de preluare a unei părți din portofoliul Astra continuă, într-adevar. Suntem în discuții cu două banci, dar nu putem oferi detalii până când toate procedurile legale nu vor fi finalizate. De asemenea, înainte de a informa public această preluare, trebuie să respectăm toate normele ASF privind transferul de portofoliu. Ne interesează preluarea unui portofoliu de polițe multianuale, non motor, în acord cu strategia de dezvoltare a companiei. Însă, așa cum precizam anterior, nu putem detalia aceste informații și este firesc să respectăm toate normele în vigoare necesare”, au transmis reprezentanții Allianz Țiriac.

KPMG Restructuring a început elaborarea strategiei de lichidare a patrimoniului Astra CITEȘTE ȘI KPMG Restructuring a început elaborarea strategiei de lichidare a patrimoniului Astra

Informația potrivit căreia procedura de transfer continuă a fost confirmată pentru Profit.ro și de reprezentanții KPMG Restructuring.

Prețul luat în calcul, spun sursele Profit.ro, ar fi de aproximativ 55.000 de euro plus TVA.

Surse din zona supravegherii au arătat totodată, pentru Profit.ro, că portofoliul încă valid al Astra este unul extrem de productiv, având o rată combinată a daunei de sub 30%, ceea ce înseamnă că profitabilitatea este de 70%.

În spatele portofoliului respectiv există și reasigurare plătită din patrimoniul Astra Asigurări. Compania mai are în conturi încă circa 30 de milioane de lei și dispune de active (preponderent imobiliare și acțiuni la firme din grupul lui Dan Adamescu) care, potrivit ultimelor evaluări, ar mai valora încă aproximativ 100 de milioane de lei.

Unul dintre activele a căror valorificare a început deja, așa cum Profit.ro a arătat în exclusivitate, este și deținerea de 15% din titlurile celui mai mare asigurător de locuință din România, Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID).

Cel mai mare creditor al Astra este și va rămâne Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA), instituția care despăgubește clienții Astra și, mai ales, terții prejudiciați de șoferi cu RCA la Astra Asigurări.

Dacă întreaga sumă ce va rezulta din valorificarea activelor Astra ar merge doar la FGA, acesta și-ar recupera sub un sfert din plățile totale pe care estimează că le va face, adică peste 450 de milioane de lei.

Din comitetul creditorilor, cu sume importante de recuperat, mai fac parte societățile de asigurare Allianz Țiriac, Omniasig VIG și Generali și Uniqa, ajunse acolo în baza regreselor ce ar fi trebuit să le recupereze de la Astra.

Este vorba despre sume achitate de respectivele firme în baza asigurărilor CASCO vândute clienților care au suferit accidente provocate de asigurați RCA la Astra. În mod normal, asigurătorul CASCO trebuie săîși recupereze cheltuielile de la firma de asigurare a șoferului vinovat. Cea mai mare sumă de recuperat o are Omniasig, care s-a înscris în tabelul creditorilor cu peste 21 de milioane de lei.

Cel de-al șaselea membru al singurului Comitet al Creditorilor din România care are mai mult de 5 membri este ANAF.

viewscnt
Afla mai multe despre
astra
raiffeisen
bcr
asigurari astra
allianz tiriac