FGA a aprobat peste 2.000 de dosare de daună ale păgubiților Astra Asigurări, care vor încasa 8,2 mil. lei

FGA a aprobat peste 2.000 de dosare de daună ale păgubiților Astra Asigurări, care vor încasa 8,2 mil. lei
Adrian Dumitrache
Adrian Dumitrache
scris 10 mar 2016

Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) a aprobat, până la 1 martie, un număr de 2.031 de dosare de daună ale păgubiților Astra Asigurări, cu o valoare totală la plată de 8,2 milioane de lei, iar alte 7.257 de dosare sunt în curs de aprobare, a anunțat joi instituția.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

În perioada următoare, încă 2.500 de dosare vor intra în analiza unei comisii speciale a FGA, a cărei principală atribuție este aprobarea sau, după caz, respingerea acestora, conform Legii 213/2015, pentru care s-au primit de la creditorii de asigurare documentele necesare completării documentației, precum și 350 de dosare care conțin hotărâri judecătorești definitive.

“De asemenea, vor fi analizate de comisia specială și cele 4.407 de dosare aferente cererilor de plată pentru restituirea cotei parte din primele de asigurare, urmare a cererilor de denunțare a contractelor de asigurare formulate de asigurații Astra”, se mai spune într-un comunicat al instituției, remis Profit.ro.

FGA recomandă tuturor creditorilor care au depus cereri de plată și care au primit adrese prin care se solicită completarea documentației întreprinderea din timp a demersurilor necesare, astfel încât să beneficieze de o plată cât mai rapidă a despăgubirilor.

Veste bună pentru păgubiții Astra Asigurări. Procesul este aproape de final: a primit termen în apel CITEȘTE ȘI Veste bună pentru păgubiții Astra Asigurări. Procesul este aproape de final: a primit termen în apel

Fondul de Garantare a înregistrat în evidențele sale, până la 29 februarie, un număr de 21.371 cereri de plată.

“Reamintim potențialilor creditori de asigurări ai Astra Asigurări că, potrivit Legii 85/2014, FGA este în drept să efectueze plăți din disponibilitățile sale către creditorii de asigurări doar după rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului și doar către păgubiții care au depus cereri de plată și care au dosarele complete”, se mai spune în comunicat.

Plata despăgubirilor se va face în limita a 450.000 lei pentru fiecare creditor.

FGA a fost înființat prin Legea 213/2015 și garantează plata de despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare de 450.000 lei/creditor de asigurare (indiferent de numărul polițelor) și în limita resurselor financiare disponibile la momentul plății.

La finele anului 2014, FGA avea capitaluri proprii în sumă de 938,75 milioane de lei, cu aproximativ 10% mai mult față de anul precedent, potrivit datelor Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).

Tribunalului București a hotărât deschiderea procedurii de faliment pentru societatea Astra în data de 3 decembrie 2015. Decizia nu este definitivă, apelul fiind judecat în prezent la Curtea de Apel București.

viewscnt
Afla mai multe despre
fga
astra
faliment
dosare
daună
pagubiti
plata