Obligație pregătită pentru Fondul de garantare a asiguraților, după reclamații că persoanele vătămate în accidente de circulatie așteaptă și ani compensații: termen maxim de răspuns, altfel penalități zilnice

Obligație pregătită pentru Fondul de garantare a asiguraților, după reclamații că persoanele vătămate în accidente de circulatie așteaptă și ani compensații: termen maxim de răspuns, altfel penalități zilnice
Ovidiu Bărbulescu
Ovidiu Bărbulescu
scris 29 mai 2018

Conducerea Fondului de garantare a asiguraților, care asigură despăgubirea creditorilor în cazul insolvenței unui asigurător, va fi obligată să răspundă în scris, în termen de cel mult 60 de zile, la solicitarea de plată a unui asigurat. În lipsa unui răspuns în acest termen, administratorii Fondului vor fi obligați și la plata unor penalități zilnice. 

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

De ce este important: Pentru încasarea indemnizațiilor sau despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță împotriva asigurătorului în fază de insolvență/faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior.

Mai este bine de știut: Cererea-tip de plată trebuie formulată în scris de către potențialul creditor și depusă direct la sediul Fondului sau prin poștă, cu scrisoare recomandată și confirmare de primire. Odată cu cererea-tip de plată, persoana respectivă anexează înscrisurile justificative, în copie legalizată, din care să rezulte cu exactitate cuantumul sumelor solicitate.

Un proiect de lege, care va intra în dezbatere parlamentară în perioada următoare, propune eficientizarea procedurii de efectuare a plăților din disponibilitățile Fondului.

Crăciun, BCR Pensii: Momentul este critic. Dacă reușim să rezistăm acum, nu cred că va mai exista un guvern care să pună Pilonul II sub semnul întrebării. Reacția opiniei publice este extrem de puternică CITEȘTE ȘI Crăciun, BCR Pensii: Momentul este critic. Dacă reușim să rezistăm acum, nu cred că va mai exista un guvern care să pună Pilonul II sub semnul întrebării. Reacția opiniei publice este extrem de puternică

”După formularea și depunerea cererii motivate de către persoana care pretinde un drept de creanță, Fondul nu are nicio obligație față de acestea, în sensul de a da un răspuns cu privire la cererile depuse”, au constatat inițiatorii proiectului de lege.

Prin urmare, propunerea legislativă are în vedere crearea unei obligații a Fondului de garantare a asiguraților de a fomula o soluționare, în scris, într-un termen clar prestabilit pentru potențialul creditor.

”Fondul are obligația ca în termen de 60 de zile de la data depunerii cererii (...) de către potențialul creditor să răspundă în scris cu privire la soluționarea cererilor de plată”, prevede proiectul.

În cazul în care Fondul nu va răspunde în cele 60 de zile cu privire la soluționarea cererii de plată și dacă cererea se dovedește justificată, Fondul va fi obligat să plătească asiguratului penalități pentru întârzierea răspunsului.

”În caz de nerespectare a termenului (...), Fondul are obligația de a plăti penalități de întârziere în proporție de 0,2% pe zi aferente cuantumului sumei stabilite la finalul procedurii”, este o altă prevedere a proiectului.

Mișcare pe piața brokerajului în asigurări: Millenium Insurance va fuziona cu Globasig și va intra în Top 10, devansând Porsche Broker și AON CITEȘTE ȘI Mișcare pe piața brokerajului în asigurări: Millenium Insurance va fuziona cu Globasig și va intra în Top 10, devansând Porsche Broker și AON

”Nereglementarea unui termen în care Fondul să soluționeze cererea de despăgubire și a unei sancțiuni în caz de nerespectare a termenului (penalități de întârziere) poate însemna încălcarea dreptului la soluționarea în mod echitabil, într-un termen rezonabil a unei cereri/ petiții, cu prejudicii inclusiv patrimoniale pentru petenți (creditori de asigurări)”, arată inițiatorii proiectului.

Fondul de garantare a asiguraților efectuează plăți de indemnizații sau despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea unui plafon de garantare prevăzut de lege în sumă de 450.000 lei pentru un asigurat.

Până spre finalul anului trecut, Fondul de Garantare a Asiguraților a avizat în total 67.100 cereri de plată pentru petenții celor trei societăți de asigurare, în faliment: Astra Asigurări, Forte Asigurări și Carpatica Asig, iar valoarea aprobată la plată pentru aceste cereri se ridică la 368,9 milioane lei,

În vara anului trecut, Asociația Victimelor Accidentelor de Circulație a reclamat că persoanele vătămate în accidente de circulatie așteaptă luni sau ani până intră în posesia compensațiilor, după 4 - 5 ani de procese, din cauza unor hotărâri judecătorești ce resping executarea unor decizii definitive ale instanțelor, motivarea acestor magistrați fiind că persoanele prejudiciate își pot valorifica dreptul de despăgubire exclusiv după regulile FGA.

La acel moment, Fondul a transmis că trebuie depusă o cerere.

viewscnt
Afla mai multe despre
asigurari
asigurati
fond
garantare
raspuns
termen
60
zile
penalitati
proiect
lege