Rețeaua discretă care asigură din România achizițiile publice ale italienilor

Rețeaua discretă care asigură din România achizițiile publice ale italienilor

Azienda Ospedaliero Universitaria di Cagliari, una dintre instituțiile italiene ale cărei achiziții publice s-au făcut cu garanții asigurate de LIG Insurance

Şerban Buşcu
Şerban Buşcu
scris 24 sep 2015

Trei societăți de asigurare înregistrate în România și supravegheate de ASF s-au specializat în garanții pentru firme de construcții care lucrează cu diverse instituții ale statului Italian. Toate trei au acționari cu nume amintite în scandaluri care au implicat foști spioni, bancheri importanți, politicieni, petrol și foarte mulți bani. Două dintre firme încasează încă venituri din Italia, deși nu mai au drept de subscriere.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Societatea românească de asigurări care a reușit cea mai mare creștere a afacerilor în afara țării nu este membră a unuia dintre marile grupuri specializate și nu este nici măcar un nume cunoscut. Datele Autorității de Supraveghere Financiară arată că, după primele șase luni ale acestui an, firma Onix Asigurări a subscris prime de aproape 24 de milioane de lei în afara României, de 2,5 ori mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut. Societatea are doar 19 angajați, este specializată în asigurări de garanție pentru bună execuție și este controlată - prin intermediul unui SRL fără angajați, cu datorii de 30 de milioane de lei și venituri nesemnificative - de câteva persoane ale căror nume au fost amintite de presă în scandaluri de corupție. 

Este doar cea mai nouă “stea” a segmentului de asigurări de garanții. Onix pare să profite la maximum de problemele pe care le au cele două societăți care au deschis calea firmelor controlate de ASF către piața italiană. Este vorba despre City Insurance (rămasă fără dreptul de a mai subscrie în Italia după ce a fost implicată într-un scandal de corupție, alături de persoane care aveau legătură cu Mafia, cercetate de procurorii italieni) și LIG Insurance (căreia ASF i-a interzis dreptul de a mai subscrie încă din februarie anul acesta).

Specialiști în acte adiționale, pe specific românesc

În ciuda acestor sancțiuni, cele două societăți continuă să obțină venituri semnificative din afara țării. La jumătatea anului, LIG Insurance încasase din afara țării prime de 45 de milioane de lei. Adică aproape cât Astra Asigurări, deși, spre deosebire de aceasta din urmă, are doar 36 de angajați, nu deține o rețea de sucursale în afara țării și are și activitatea supendată, încă din februarie. Explicația, spune ASF, este că LIG  Insurance a obținut venituri din contracte încheiate anterior aplicării sancțiunii.

Potrivit arbitrului pieței, LIG și City Insurance (38 de milioane de lei încasați din Italia) au beneficiat de emiterea unor acte adiționale la contractele de achiziții publice. Specificul activităților desfășurate de cele două societăți - asigurări de garanții vândute unor firme de construcții care lucrează cu administrații locale sau alte instituții ale statului - face ca aceste acte adiționale să fie emise frecvent. Acest fenomen este prezent și în România, unde constructorii de autostrăzi, de exemplu, au beneficiat pe parcursul lucrărilor de zeci sau sute de acte adiționale, care au revizuit în creștere prețul lucrărilor.

Menționăm că ASF nu a dorit să precizeze care sunt liniile de asigurare pentru care cele două firme au subscris prime în afara țării, însă specializarea lor reiese din mai multe documente și materiale de presă, unele dintre ele publicate chiar pe propriile site-uri. LIG Insurance, de exemplu, a postat pe site o cerere, aprobată de ASF, prin care solicită autorității să clarifice situația firmei, pentru ca aceasta să poată obține în continuare venituri din Italia chiar dacă nu mai are dreptul să subscrie în respectiva țară. Concret, LIG a cerut ASF să precizeze oficial dacă poate încheia acte adiționale de prelungire/modificare a contractelor încheiate înainte de suspendarea activității, arătând că regiunile italiene sunt obligate să refuze polițele LIG și să restituie polițele acceptate până acum. 

Pe internet pot fi găsite și documentele oficiale prin care firmei LIG Asigurări îi erau atribuite, de exemplu, drepturile de a asigura garanții pentru construirea unui spital în Cagliari, Sardinia (lucrări contractate de L'Azienda Ospedaliero Universitaria di Cagliari).

La rândul ei, City Insurance a garantat pentru construcția mai multor spitale în regiunea Veneto, în perioada 2010-2011, fiind acuzată într-un dosar care viza supraevaluarea primei de asigurare încasate de la autoritățile statului. Dosarul penal s-a închis cu achitare, însă City Insurance și-a pierdut dreptul de a mai subscrie pe teritoriul Italiei.

Finanțe și ciocolată

Într-un text publicat pe site-ul assinews.it, în luna aprilie, LIG Insurance anunța că principalul său acționar a ajuns la o înțelegere cu austriecii de la Meinl Bank. Textul amintea că Meinl Bank este cea care a salvat de la faliment Aeroportul din Parma și că vrea neapărat să intre în acționariatul LIG Insurance, lucru care nu s-a întâmplat sau nu a fost făcut public până în acest moment. Articolul menționa “grupul financiar” din care face parte LIG Insurance. O divizie a Meinl Bank deține în România fabrica de dulciuri Kandia, pe care o controlează integral după ce, o perioadă au avut alături, în acționariat, companii controlate de Fathi Taher.

Chiar și fără bancherul Julius Meinl, arestat în 2009 pentru suspiciuni de fraudă, povestea LIG rămâne suficient de interesantă. Această companie reprezintă ceea ce a mai rămas din RAI Asigurări, după ce întregul portofoliu al societății a fost vândut către Generali Asigurări. Acționarul majoritar al RAI Asigurări era Daniel Tudor, fostul șef al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) și unul dintre puținii români norocoși care au avut posibilitatea să lucreze înainte de 1989 în lumea financiară din Occident. Cel care a cumpărat de la Generali și care, conform actelor, controlează astăzi LIG Insurance este Iudean Robertino Marian. Acesta este președinte al companiei și unic acționar al International Soft Consult, firma care deține participația majoritară la LIG Insurance. Restul de acțiuni sunt deținute direct de Iudean, dar și de o “căsuță poștală” din Londra, Patrimonia LIga, deținută tot de Iudean.

În actele constitutive ale LIG, apare însă și Adina Edelmaier, finanțist cu experiență în bănci și societăți de asigurare cu acționariat austriac (BCR Asigurări, Bank Austria Creditanstalt), dar și fostă ocupantă a unor poziții importante în diviziile din Austria și România ale Generali, firma italiană de unde Iudean a preluat RAI, pe care a transformat-o în LIG Insurance.

Pe stil vechi. Politicieni, spioni și “băieți de Dorobanți”.

În acționariatul City Insurance, lucrurile par ceva mai clare. Cel care controlează firma este Dan Odobescu, fost membru al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor și cumnat al lui Adrian Năstase. În actele firmei mai apar Cristian Pascale (avocat), Nicolae Mușat (director la City) și Bogdan Ivanov. Cel mai interesant partener al lui Odobescu este, însă, cel care apare în actele firmei Vivendi International SRL, entitatea care deține majoritatea acțiunilor de la City Insurance. Este vorba despre cetățeanul elvețian Florin Dima, despre care presa a scris că face parte dintr-un grup de interese susținut de foști ofițeri din spionajul românesc. Evenimentul Zilei arăta, în 2007, că Dima a fost partener de afaceri cu Ion Maticiuc, tatăl unui cunoscut personaj monden, Codin Maticiuc. Mai departe, legăturile lui Dima ar duce inclusiv către afacerea Rafo Onești, dar și către numele unor foști șefi de direcțiii din contraspionajul românesc. Menționăm că, spre deosebire de LIG Insurance și Onix Asigurări, City Insurance are o importantă activitate în România, inclusiv pe liniile tradiționale de asigurări ca RCA sau property.

Condamnări, petrol și contracte dubioase

Italianul care a fondat Onix Asigurări nu este un necunoscut nici în țara de origine, nici în România. Simone Lentini, a fost condamnat în primă instanță în Italia, cu o pedeapsă cu suspendare, pentru prejudicii aduse statului. În România, Lentini se judecă și acum cu ASF pentru o decizie prin care Autoritatea i-a retras dreptul de a mai conduce propria firmă. Lentini ar fi încălcat obligațiile asumate la numirea sa în fruntea Onix.

În firma de asigurare, ale cărei venituri din străinătate au crescut de două ori și jumătate în prima parte a acestui an, are interese și familia lui Alin Niculae, care, la un moment dat, era cel mai mare retailer particular de combustibili din România. Prin Oscar Downstream, el desfășura afaceri de sute de milioane de euro anual. Presa a scris, însă, că majoritatea acestor bani veneau din contracte cu statul, atribuite fără licitație. Cifra de afaceri a Oscar Downstream a explodat între 2007 și 2012, ajungând la 528 de milioane de euro. Unul dintre cele mai controversate contracte obținute de Oscar Downstream a cel cu CFR Călători, care a plătit 35 de milioane de euro pentru a achiziționa motorină de la respectiva firmă. La acel moment, CEO al Oscar Downstream era Delia Arsene, prezentă ca persoană împuternicită în actele consituitive ale Onix Asigurări și ale Egadi Company, firma care este actionar majoritar al Onix. În actele firmei mai apar Niculae Costina (soția lui Alin Niculae) și Florentina Stoian, ambele având funcții de conducere în Oscar Downstream.

viewscnt
Afla mai multe despre
asigurari
onix
lig insurance
city insurance
achiziții publice