Banca Angliei a majorat din nou dobânda cheie, până la nivelul anterior pandemiei

Banca Angliei a majorat din nou dobânda cheie, până la nivelul anterior pandemiei
Andra Oprescu
Andra Oprescu
scris 17 mar 2022

Banca Angliei a majorat din nou dobânda de referință, pentru a treia oară din luna decembrie, aceasta ajungând la nivelul anterior pandemiei de Covid-19. Înăsprirea politicii monetare, mai agresivă decât cea a altor băncii centrale, vine pe fondul inflației aflate la maximul ultimelor trei decenii.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Dobânda cheie a fost majorată cu 0,25 puncte procentuale, la 0,75%.

Bitcoin a depășit 41.000 de dolari pentru prima dată în ultima săptămână CITEȘTE ȘI Bitcoin a depășit 41.000 de dolari pentru prima dată în ultima săptămână

Potrivit Băncii Angliei, războiul din Ucraina "va accentua probabil atât creșterea inflației cât și efectele adverse asupra activității, prin intensificarea presiunilor asupra veniturilor gospodăriilor".

Chiar și înainte de război, Banca Angliei anticipa că rata anuală a inflației din Marea Britanie va continua să crească, până la un vârf de 7,25% în aprilie. În condițiile actuale, inflația ar putea depăși 8% anul acesta.

În decembrie, Banca Angliei a surprins analiștii cu prima majorare de dobândă din pandemie, mutare prin care vizează să țină în frâu inflația, în pofida riscurilor la adresa economiei generate de creșterea numărului de infecții cu Covid-19 la un nivel record.

La acel moment, dobânda a fost majorată la 0,25%, de la minimul istoric de 0,1%.

Banca Angliei a devenit astfel prima bancă centrală majoră care a recurs, de la debutul pandemiei, la înăsprirea politicii monetare pentru a face față inflației în creștere.

Decizia de astăzi a Băncii Angliei vine după ce, ieri, și Rezerva Federală a SUA (Fed) a majorat dobânda de referință. pentru prima dată din 2018 încoace.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca angliei
politica monetara
dobanzi
inflatie