Al treilea cel mai bogat polonez, Michal Solowow, fost pilot de raliu, își trimite compania din România, pe pierderi, să se împrumute cu 150 milioane euro alături de alte două firme din grup

Al treilea cel mai bogat polonez, Michal Solowow, fost pilot de raliu, își trimite compania din România, pe pierderi, să se împrumute cu 150 milioane euro alături de alte două firme din grup

Foto - Captură Video

Thomas Dincă
Thomas Dincă
scris 21 mar 2017

Omul de afaceri Michal Solowow, al treilea cel mai bogat polonez cu o avere de 2,7 miliarde dolari, își trimite compania din România Barlinek Onești, parte a grupului lider mondial în producția de parchet stratificat, să se împrumute, împreună cu alte două firme din grup, cu 150 de milioane de euro de la două bănci poloneze și sucursala ING la Varșovia.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Împrumuturile vor fi contractate pe o perioadă de până la 5 ani.

Michal Solowow, fost pilot de raliu (vicecampion al Europei și al Poloniei), este acționar majoritar la mai multe companii poloneze, printre care și Barlinek, Cersanit și Echo Investment.

Barlinek a preluat firma Diana Forest din Bacău în 2008 de la grupul imobiliar spaniol Martinsa-Fadesa, cu 23 milioane de euro, înființând astfel subsidiara Barlinek România.

Miliardarul Hans Rausing, locul 73 în top Forbes, își unește două firme din România, un business de 10 milioane euro, pentru mai multă forță de negociere cu furnizorii și clienții CITEȘTE ȘI Miliardarul Hans Rausing, locul 73 în top Forbes, își unește două firme din România, un business de 10 milioane euro, pentru mai multă forță de negociere cu furnizorii și clienții

La acel moment, miliardarul polonez era deja prezent pe piața din România, cumpărând, în 2006, prin Cersanit, pachetul majorutar de acțiuni al Romanceramn Roman, cu 2,3 milioane de euro. 

Grupul Barlinek este lider în producția de parchet stratificat în lume, cu o capacitate de producție de peste 9 milioane de metri pătrați anual.

Cel mai important produs este parchetul tiplu stratificat Barlinek din specii de lemn nobil european și exotic, vândut în 55 de țări de pe 5 continente.

În 2015, subsidiara din România a Barlinek, cu 265 de angajați, a avut o cifră de afaceri de 102,8 milioane lei, dar o pierdere de 7,3 milioane lei.

Și în precedenții doi ani firma a înregistrat pierderi (5 milioane lei în 2014 și 19,8 milioane lei în 2013), după un profit de 22,8 milioane lei în 2012.

viewscnt
Afla mai multe despre
barlinek
raliu
solowow