Bancpost a redus avansul la creditele ipotecare

Bancpost a redus avansul la creditele ipotecare
Mihai Baniţă
Mihai Baniţă
scris 15 sep 2016

Banpost, bancă de top 10, a redus la 25% de la 33% avansul la creditele ipotecare în lei începând de azi, și intră astfel în rândul băncilor care relaxează condițiile de creditare, după înăsprirea lor cu ocazia adoptării Legii privind darea în plată.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Avansul la creditele în valută, mai puțin căutate de români, scade la 35%, de la 43%.

Noile condiții de creditare sunt aplicabile pentru împrumuturile cu o valoare mai mică de 150.000 euro și asigurare de viață atașată, acordate în vederea achiziției unei locuințe de reședință, se arată într-un comunicat al băncii. De asemenea, proprietățile trebuie să fie din orașe cu peste 15.000 de locuitori.

“Deși ne confruntăm cu riscurile asimilate legii dării în plată, Bancpost a identificat soluții pentru a reduce avansul la creditele ipotecare pentru anumite categorii de clienți în funcție de profilul de risc asociat produselor de creditare. Această măsură facilitează accesul clienților la finanțare, susținând în continuare nevoile acestora și dezvoltarea pieței imobiliare”, a declarat Ana Popescu, Director Executiv Direcția Credite Persoane Fizice.

CEC Bank și BCR au redus recent avansul la creditele ipotecare la 20%, respectiv 15%. Alte bănci care au redus avansul sunt BRD și Piraeus Bank.

Bancpost, subsidiară a grupului elen Eurobank, a făcut provizioane de 19 milioane de euro pentru a acoperi riscurile generate de darea în plată, potrivit informațiilor publicate la Atena.

viewscnt
Afla mai multe despre
bancpost
avans credite ipotecare