Facilitate avizată pentru încă o categorie de bugetari: Compensația pentru chirie, folosită pentru plata creditului ipotecar

Facilitate avizată pentru încă o categorie de bugetari: Compensația pentru chirie, folosită pentru plata creditului ipotecar
scris 4 aug 2022

Guvernul este de acord cu inițiativa legislativă prin care se propune ca judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora şi magistraţii asistenţi, dar și personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor care beneficiază de compensaţia lunară pentru chirie şi care contractează un credit ipotecar/imobiliar destinat achiziţionării unei locuinţe, să poată opta ca suma acordată cu titlu de chirie să poată fi folosită de către aceştia pentru plata ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă creditului. Executivul consideră însă că măsura trebuie să se aplice doar doar contractelor de vânzare - cumpărare încheiate ulterior intrării în vigoare a eventualei noi legi.

De ce este important: Militarii și polițiștii pot folosi compensația lunară primită pentru chirie în scopul achitării ratelor pentru cumpărarea unei locuințe, potrivit unui proiect de lege promulgat în 2018 de președintele Iohannis. 

EXCLUSIV Contracte part time - Scădere cu 91.000 a contractelor cu normă redusă în iulie, dar creștere cu 74.000 a numărului de contracte cu normă întreagă. Expert: Este nevoie de informații analizate în context, \ CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Contracte part time - Scădere cu 91.000 a contractelor cu normă redusă în iulie, dar creștere cu 74.000 a numărului de contracte cu normă întreagă. Expert: Este nevoie de informații analizate în context, "nu isteric"

Noua facilitate a fost propusă recent de PNL și UDMR inițial doar pentru judecători, procurorii, personalul asimilat acestora şi magistraţii asistenţi, însă senatorii au decis să propună și ca personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea, care îndeplinește condițiile de acordare a compensației lunare pentru chirie, să o poată folosi pentru plata ratelor bancare pe o perioadă ce nu poate depăși durata de derulare a creditului respectiv.

Guvernul a transmis Parlamentul că este de acord inclusiv cu acest amendament, dar cu condiția completării proiectului cu un text tranzitoriu din care să rezulte expres că acesta nu se aplică contractelor de vânzare - cumpărare încheiate anterior intrării noii legi în vigoare.

FOTO ULTIMA ORĂ Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și fostul șef al Aviației Militare Iosif Rus, trimiși în judecată în dosarul Revoluției pentru crime împotriva umanității CITEȘTE ȘI FOTO ULTIMA ORĂ Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și fostul șef al Aviației Militare Iosif Rus, trimiși în judecată în dosarul Revoluției pentru crime împotriva umanității

Pentru a intra în vigoare, proiectul trebuie adoptat de Parlament și promulgat de șeful statului.

viewscnt
Afla mai multe despre
justitie
magistrat
judecator
procuror
personal
chirie
rata
credit
ipotecar
lege
guvern
parlament