ÎCCJ a dispus menținerea în arest a lui Bogdan Olteanu. Decizia nu este definitivă

ÎCCJ a dispus menținerea în arest a lui Bogdan Olteanu. Decizia nu este definitivă
Profit.ro
Profit.ro
scris 22 aug 2016

Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) au dispus, luni, prelungirea mandatului de arestare preventivă a lui Bogdan Olteanu cu încă 30 de zile. Fostul președinte al Camerei Deputaților este pus sub acuzare de procurorii DNA pentu că ar fi primit de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu un milion de euro pentru numirea jurnalistului Liviu Mihaiu în funcția de guvernator al Deltei Dunării. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu o contestație care va fi judecată de un alt complet al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

În timpul ședinței de judecată, apărearea lui Bogdan Olteanu a invocat fapul că suspectul este într-o stare de bulversare emoțională și nu își poate exercita așa cum se cuvine dreptul la apărare, scrie News.ro.

„Situația lui este cât se poate de evidentă de bulversare emoțională datorită faptului că nu își poate exercita dreptul la apărare altfel. E adevărat, starea de arest preventiv nu poate da un confort psihic sau emoțional. Dar una e confortul și alta e dreptul la apărare. Nu a avut nimic de obiectat asupra condițiilor de detenție deși nu sunt cele mai bune și este un lucru știut, toată lumea se plânge de ele. Dar bulversarea emoțională este dată în special datorită faptului că nu își poate exercita așa cum se cuvine dreptul la apărare”, a spus Constantin Dulgheru, avocatul ales al lui Bogdan Olteanu.

Decizia de luni a magistraților nu este definitivă și poate fi atacată cu o contestație care va fi judecată la un alt complet al ICCJ.

Fostul viceguvernator al BNR a stat în arest la domiciliu din 29 iulie până în 12 august, când a fost arestat preventiv. Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus, în 12 august, arestarea preventivă a lui Bogdan Olteanu, atunci fiind emis un mandat pentru 16 zile.

De la olimpiade la Wall Street: Sportivii care devin brokeri CITEȘTE ȘI De la olimpiade la Wall Street: Sportivii care devin brokeri

Procurorii au arătat, în referatul prin care au cerut instanței supreme arestarea preventivă, că în 31 iulie 2008, Bogdan Olteanu, atunci președinte al Camerei Deputaților, a mers în Delta Dunării cu un elicopter pus la dispozițieomul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu. În urma discuțiior omul de afaceri i-a promis suma de un milion de euro pentru numirea jurnalistului Liviu Mihaiu în funcția de guvernator al Deltei Dunării.

Transferul banilor ceruți de Bogdan Olteanu ar fi fost făcut dintr-un cont bancar deschis în Cipru într-unul din Bulgaria, deschis de o firmă înregistrată în Delaware, Statele Unite. Din contul din Bulgaria, banii au fost retrași în numerar în trei tranșe, în 28-30 octombrie 2008, au mai stabilit procurorii.

viewscnt
Afla mai multe despre
bogdan olteanu
bnr
iccj