ING Bank, profit net în scădere cu 27% pe fondul creșterii costurilor cu riscul

ING Bank, profit net în scădere cu 27% pe fondul creșterii costurilor cu riscul
Mihai Baniţă
Mihai Baniţă
scris 25 mai 2020

ING Bank a înregistrat un profit net de 143 de milioane de lei în primul trimestru din 2020, în scădere cu 27% față de aceeași perioadă a anului trecut, pe fondul creșterii costurilor cu riscul ca urmare a deteriorării perspectivelor economiei pe fondul pandemiei COVID 19. ING a ajuns la un milion de persoane care încasează venituri recurente precum salariile într-un cont deschis la bancă.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Banca olandeză raportează o creștere a veniturilor operaționale cu 9% la 533 de milioane de lei, în timp ce cheltuielile operaționale au crescut cu 12,7% la 249 de milioane de lei, pe fondul majorării costurilor cu salariile.

Costurile cu riscul au crescut la 118 milioane de lei, în contextul în care banca a făcut provizioane suplimentare ca urmare a perspectivei macroeconomice în deteriorare.

ING Bank, modificare rapidă - reduce avansul la creditele ipotecare, după ce îl majorase recent CITEȘTE ȘI ING Bank, modificare rapidă - reduce avansul la creditele ipotecare, după ce îl majorase recent

„Situația curentă este o lebădă neagră, pe care nu ne-am fi putut-o închipui la începutul anului. După primele săptămâni în care ne-am concentrat pe continuitatea activității băncii și siguranța colegilor, acum lucrăm activ să ne susținem clienții vulnerabili și contribuim la revenirea economiei”, spune Mihaela Bîtu, director executiv al ING Bank România.

Banca a primit 27.000 solicitări de la persoane fizice și peste 1000 solicitări de la firme pentru amânarea ratelor.

Față de anul trecut, portofoliul de credite a crescut cu 11%, la 28,9 miliarde lei. Cota de piață crește astfel la 10,5%, de la 10,1% în martie 2019. Portofoliul este compus din 59% credite pentru persoane fizice și 41% pentru persoane juridice. Rata creditelor neperformante rămâne sub media pieței, înregistrând doar o ușoară creștere de până la 3,6%.

ING a înregistrat volume de vânzări cu 52% mai mari pentru credite de nevoi personale și cu 40% mai mari pentru credite ipotecare în raport cu aceeași perioadă a anului trecut.

Numărul de clienți care încasează venituri recurente într-un cont ING a crescut cu 13%, la un milion. Creșterea a fost susținută și de o majorare cu 25% a soldului depozitelor de la clienți, la 39 miliarde lei. Astfel, cota de piață pentru depozite crește cu 0,99 pp la 9,9%.

Aplicația de internet banking este folosită lunar de 800.000 de clienți. Numărul total de utilizatori ING Home’Bank a ajuns la aproape un milion în primul trimestru, 92% din trafic fiind generat de dispozitive mobile. În medie, utilizatorii aplicației de mobil se autentifică de 18 ori pe lună.

ING s-a alăturat programului IMM Invest și aproximativ 5000 clienți au aplicat pentru finanțare pentru următorii 3-5 ani.

viewscnt
Afla mai multe despre
ing bank romania
profit ing bank