Băncile din România susțin că pierderile pe care le-au înregistrat au fost generate de criza financiară globală

Băncile din România susțin că pierderile pe care le-au înregistrat au fost generate de criza financiară globală
Profit.ro
Profit.ro
scris 11 aug 2017

Pierderile financiare raportate de băncile din România au fost generate de criza financiară globală, au susținut vineri, într-un comunicat comun de presă, reprezentanții Asociației Române a Băncilor (ARB) și Consiliului Patronatelor Bancare din România (CPBR), care au precizat că pierderile au avut drept consecință necesitatea suplimentării capitalului social cu sume importante, care au intrat în România de la acționarii străini.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

“Pierderile băncilor au fost suportate exclusiv de către acționarii acestora, iar aportul de capital la nivelul sistemului bancar a fost de 3,5 miliarde de euro în perioada 2008-2016. Reiterăm că sectorul bancar din România a traversat criza financiară globală fară ca un singur leu să fie cheltuit de către statul român, cum a fost cazul în alte 23 de țări membre ale Uniunii Europene”, se mai arată în comunicat.

Reprezentanții celor două organizații susțin că la solicitarea autorităților, băncile europene relevante reprezentate și în România și-au păstrat expunerea pe România prin „acordul de la Viena”, sprijinind statul român inclusiv prin finanțarea datoriei publice într-o perioadă în care finanțarea din piața externă se blocase, scrie News.ro.

“Dincolo de efectele crizei, profiturile reduse ale sectorului bancar au avut drept cauză și eforturile pentru reducerea riscului de credit prin acoperirea creditelor neperformante cu provizioane, de reducere a dobânzilor, însă și de schimbare a modului de calcul prin conversia la standardele internaționale de raportare financiară (IFRS) începând cu anul 2012”, se mai arată în comunicat.

CONFIRMARE RoTLD introduce din martie 2018 un tarif de înregistrare și mentenanță anuală pentru domeniile “.ro”. De când încep să curgă termenele CITEȘTE ȘI CONFIRMARE RoTLD introduce din martie 2018 un tarif de înregistrare și mentenanță anuală pentru domeniile “.ro”. De când încep să curgă termenele

Reacțiile ARB și CPBR vin în contextual în care în spațiul public au apărut niște declarații prin care se afirmă că unele instituții de credit din România fie își externalizează profiturile, fie înregistrează pierderi în mod voit pentru a se sustrage plății impozitului pe profit.

ARB și CPBR resping generalizarea acestor acuzații, considerând că în situația în care autoritățile au identificat sau vor identifica orice fel de abateri la unele instituții de credit, acestea trebuie clarificate și soluționate individual.

Precizările băncilor vin ca reacție la mai multe afirmații ale ministrului Finanțelor, Ionuț Mișa.

Ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, a spus recent că 70% dintre băncile din România nu au plătit impozit pe profit în ultimii cinci ani.

„Băncile, în proporție de 70%, nu plătesc impozit pe profit. Anul trecut, din 46 de unități bancare, 31 au declarat pierderi însumând 9,8 miliarde de lei. În ultimii cinci ani, doar 15 bănci au plătit impozit pe profit și am inclus aici și băncile care au plătit doar într-un singur an din cei cinci. Suma astfel colectată a fost de 1,7 miliarde de lei”, a afirmat Mișa.

Comentând declarațiile lui Mișa, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a menționat, săptămâna trecută, că băncile nu au plătit impozit pe profit pentru că nu au făcut profit.

”Asta este o constatare pe care am făcut-o și noi și am spus-o în repetate rânduri. Faptul că nu au plătit impozit este o formulare pe care trebuie să o facem cu atenție, că la nivelul publicului larg se va înțelege altceva, că băncile nu au vrut. Dar nu au făcut profit, și atunci ele nu au plătit impozit. Băncile plătesc impozite serioase pe salarii, pe contribuțiile sociale etc”, a declarat guvernatorul BNR.

viewscnt
Afla mai multe despre
pierderi
banci
arb
cpbr