BCE l-a înlocuit pe șeful biroului din Bruxelles, în urma acuzațiilor că a fost promovat incorect

BCE l-a înlocuit pe șeful biroului din Bruxelles, în urma acuzațiilor că a fost promovat incorect
scris 29 mar 2017

Banca Centrală Europeană (BCE) l-a înlocuit pe șeful biroului de la Bruxelles și a anulat alte patru numiri, în urma unor reclamații din partea personalului privind promovarea incorectă a acestora, potrivit unor documente interne obținute de Reuters.

Documentele arată încălcarea repetată a regulamentului BCE de către board-ul executiv condus de președintele Mario Draghi și au apărut pe fondul plângerilor de favoritism ale angajaților uneia dintre cele mai puternice instituții europene, scrie News.ro.

BCE este principala autoritate de supraveghere a băncilor europene, responsabilă cu curățarea sistemului și evitarea repetării crizei financiare din 2008. Instituția răspunde de politica monetară a zonei euro și cheltuiește mii de miliarde de euro pentru a apropia inflația de ținta de aproape 2%.

În urma schimbărilor, Stephane Rottier, fost consilier al economistului șef Peter Praet, nu va mai conduce biroul din Bruxelles al BCE, responsabil cu relațiile cu instituțiile europene.

Rottier a deținut această funcție temporar, după ce numirea sa a fost anulată în octombrie, din cauza plângerii unui angajat care a afirmat că acesta a fost numit fără ca alți candidați să aibă o șansă, el primind și o mărire de salariu față de predecesorul său.

Regulile BCE prevăd că funcțiile trebuie scoase la concurs, dacă trec la un nivel de salarizare mai ridicat.

În consecință, postul vacant de la Bruxelles, cu un salariu de 172.356 de euro-217.260 de euro pe an, a fost la concurs. Rottier a candidat, dar nu a avut succes.

”Pe 21 martie, board-ul executiv a decis să îl numească pe Boris Kisselevsky ca șef al biroului din Bruxelles al BCE. Această numire este rezultatul unei noi campanii de recrutare, după anularea deciziei board-ului executiv de a numi un candidat direct din lista de rezervă”, a anunțat BCE într-un memo intern din 23 martie.

EXCLUSIV Guvernul renunță la a numi manageri privați la CEC și Eximbank pe baza OU 109/2011. Procedura a fost lansată de Cabinetul Cioloș CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Guvernul renunță la a numi manageri privați la CEC și Eximbank pe baza OU 109/2011. Procedura a fost lansată de Cabinetul Cioloș

Kisselevsky, care lucrează în prezent în departamentul de comunicare al BCE, a lucrat anterior pentru bancă la Moscova și Washington.

Rottier nu a răspuns solicitărilor Reuters pentru comentarii.

Transparency International a apreciat marți că BCE trebuie să devină pentru transparentă, inclusiv prin reformarea cadrului prin care informatorii pot denunța conflictele de interese, corupția și alte nereguli.

Un sondaj efectuat în 2015 în rândul angajailor BCE a arătat că 65% dintre respondenți au spus că un mijloc de promovare în bancă este de ”a cunoaște oamenii potriviți”.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca centrala europeana