Cel mai mare grup bancar spaniol vrea să închidă 13% dintre sucursalele din Spania

Cel mai mare grup bancar spaniol vrea să închidă 13% dintre sucursalele din Spania
Profit.ro
Profit.ro
scris 1 apr 2016

Cel mai mare grup bancar spaniol Banco Santander intenționează să închidă 450 de agenții în acest an, adică aproximativ 13% din cele 3.467 agenții pe care le are în Spania, a declarat vineri o sursă din apropierea negocierilor cu sindicatele, informează Reuters și AFP.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Într-un comunicat intern, consultat de AFP, Banco Santander precizează că măsura vizează în special agențiile care au un personal cuprins între unul și trei angajați. De asemenea, grupul bancar spaniol va moderniza alte aproximativ 350 de agenții mai mari pentru a le înzestra cu ATM-uri moderne.

Banco Santander nu a comunicat reprezentanților sindicali numărul de salariați afectați de această ajustare însă potrivit sindicatului UGT restructurarea ar urma să duc la eliminare a aproximativ 3.000 de posturi dintr-un total de 25.000.

FOTO Producătorul american de automobile electrice Tesla a dezvăluit noul său Sedan Model 3 CITEȘTE ȘI FOTO Producătorul american de automobile electrice Tesla a dezvăluit noul său Sedan Model 3

Spania este una din țările europene cu cel mai mare număr de agenții bancare pe cap de locuitor și multe bănci au în continuare o rețea peste medie de sucursale, chiar și după restructurările adoptate după criza financiară din 2012. În prezent, însă, băncile spaniole, la fel ca și rivalelor lor, se confruntă cu un fenomen de tranziție spre operațiunile online și de mobile banking.

Anul trecut, grupul bancar francez Société Générale a anunțat și el un plan care viza reducerea cu 20% a rețelei de agenții din Franța.

Sursa: Agerpres

viewscnt
Afla mai multe despre
banco santander