Comisia Europeană refuză să mai recunoască piața de capital din Elveția. Acțiunile Nestle, Roche sau Novartis nu vor putea fi tranzacționate pe bursele europene

Comisia Europeană refuză să mai recunoască piața de capital din Elveția. Acțiunile Nestle, Roche sau Novartis nu vor putea fi tranzacționate pe bursele europene
Profit.ro
Profit.ro
scris 1 iul 2019

Bursele din Elveția și-au pierdut luni statutul preferențial în Uniunea Europeană, în urma eșecului negocierilor menite să rezolve disputa dintre blocul comunitar și autoritățile de la Berna privind eforturile de a consolida relația lor printr-un acord de parteneriat.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Astfel, Comisia Europeană interzice de azi băncilor și brokerilor din Uniunea Europeană să tranzacționeze direct acțiuni pe bursele din Elveția, scrie News.ro.

Elveția interzice la rândul ei, ca bursele europene să ofere sau să faciliteze tranzacționarea anumitor titluri financiare ale companiilor înregistrate în Elveția.

Moneda unică din Africa de Vest se va numi \'\'Eco\'\' CITEȘTE ȘI Moneda unică din Africa de Vest se va numi ''Eco''

 

Comisia Europeană nu a făcut o propunere de prelungire a regimului de echivalență care permitea burselor din Elveția să aibă acces direct la investitorii din UE deoarece autoritățile de la Berna nu au semnat un tratat de parteneriat cu Uniunea Europeană, tratat care a fost negociat timp de mai mulți ani.

Potrivit tratatului, Elveția va adopta toate modificările care au loc pe piața unică a UE, va crea o platformă mai eficientă pentru rezolvarea disputelor și va deschide calea unor noi acorduri comerciale, cum ar fi o uniune a electricității.

În Elveția vor avea loc alegeri parlamentare în octombrie, așa că tratatul s-a blocat în politică. Între cei care se opun tratatului se află Partidul Poporului Elvețian, Social Democrații și sindicate. Cele două paertide sunt cele mai mari din Parlament și dețin patru din cele șapte ministere.

Luni, acțiunile a aproximativ 300 de companii elvețiene, inclusiv Nestle, Roche și Novartis, nu vor putea fi tranzacționate pe bursele europene, unde în mod normal 30% din volumele tranzacționate sunt titluri ale companiilor elvețiene.

"Ar putea fi mai complicat și mai costisitor pentru investitorii care nu au acces direct la bursa elvețiană", a apreciat Edward Park, director în cadrul Brooks Macdonald în Londra.

Piața bursieră elvețiană are o capitalizare de aproximativ 1.100 miliarde de euro, cu peste 10% mai mult decât totalul indicelui pan european STOXX 600.

viewscnt
Afla mai multe despre
comisia europeana
piata de capital
elvetia