CSALB: Numărul solicitărilor primite de la consumatorii care au reclamat un litigiu cu o bancă sau cu un IFN s-a triplat

CSALB: Numărul solicitărilor primite de la consumatorii care au reclamat un litigiu cu o bancă sau cu un IFN s-a triplat
Profit.ro
Profit.ro
scris 18 apr 2018

Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Bancar (CSALB) a anunțat miercuri că a înregistrat o triplare, până la 310, a solicitărilor primite, în primul trimestru din 2018, de la consumatorii care au reclamat un litigiu cu o bancă sau cu un IFN cu sediul în România, comparativ cu primul trimestru al anului trecut.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

CSALB a gestionat în primul trimestru 633 de solicitări scrise, dintre care 310 au fost cereri conforme primite de la consumatorii care au reclamat un litigiu cu o bancă sau cu un IFN cu sediul în România, de peste trei ori mai multe față de primul trimestru din 2017. Doar 17 dintre cererile din primul trimestru au fost neconforme, scrie News.ro.

”În acest an, numărul cererilor clasate a coborât la aproximativ 25% din numărul de solicitări conforme, o scădere semnificativă comparativ cu anii anteriori. În 2017, cererile clasate au ajuns aproape de 50%, iar în 2016 acestea erau la nivelul de 75% din numărul total de solicitări conforme”, se arată în comunicat.

În primele trei luni ale anului, 90% dintre solicitări au vizat probleme cu creditele contractate, în timp ce restul de 10% au avut ca obiect neînțelegeri în ceea ce privește depozitele bancare, contul curent, transferuri bancare sau leasing.

Oficialii ruși de rang înalt își declară averile, uneori amețitoare CITEȘTE ȘI Oficialii ruși de rang înalt își declară averile, uneori amețitoare

Dintre cele 175 de dosare formate în primul trimestru, 74 de dosare sunt deja soluționate favorabil, adică părțile s-au înțeles în urma negocierilor, și cinci dosare s-au finalizat printr-o încheiere.

”Așadar, aceste 79 de dosare finalizate înseamnă aproape jumătate din numărul înregistrat în tot anul 2017. Alte 94 de dosare sunt acum în diverse faze de soluționare. Aceste cifre arată că atât consumatorii cât și comercianții au înțeles beneficiile soluționării amiabile și sunt dispuși să rezolve litigiile în acest mod”, se arată în comunicat.

CSALB a fost înființat în 2015 printr-o ordonanță de urgență, care a transpus în legislație o directivă europeană pentru soluționarea ca alternativă extrajudiciară a litigiilor dintre instituțiile financiare și clienți.

viewscnt
Afla mai multe despre
csalb
litigii
ifn
banci