Cum scapi de drumul la bancă și îți actualizezi datele firmei online la ING

Cum scapi de drumul la bancă și îți actualizezi datele firmei online la ING

Ionuț Stan, Director Dezvoltare Produse Persoane Juridice, în cadrul diviziei Business Banking, ING Bank România

Parteneri Profit.ro
Parteneri Profit.ro
scris 26 ian 2024

Actualizarea datelor firmei poate fi una dintre cele mai neplăcute activități în relația cu banca. Cine are chef să meargă până la bancă să dea (de multe ori) aceleași informații ca data trecută? La ING Bank, cele mai multe firme pot să facă actualizarea datelor integral online, în 5 minute.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

ING Bank a lansat posibilitatea pentru clienții persoane juridice să actualizeze datele direct din platforma ING Business.

Opțiunea este disponibilă pentru firmele care au un singur acționar, administrator și un singur reprezentant legal în relație cu banca. O altă serie de condiții este aceea ca reprezentantul legal să fie rezident în România, să nu dețină alte cetățenii și să aibă datele personale actualizate la bancă.

Aceste condiții sunt îndeplinite de 6 din 10 clienți ai băncii, arată Ionuț Stan, Director Dezvoltare Produse Persoane Juridice, în cadrul diviziei Business Banking, ING Bank România, care adaugă și că în viitorul apropiat, funcționalitatea urmează sa fie extinsă și pentru alte categorii de clienți.

Stan spune actualizarea digitală a datelor a fost una dintre principalele cerințe ale clienților și că procesul, care durează doar circa 5 minute, a fost realizat pe baza evaluărilor acestora.

La sfârșitul anului trecut, 45% dintre clienții eligibili își actualizaseră deja datele prin platforma online a ING.

De ce trebuie actualizate datele (atât de des)?

În ultimii ani, legislația europeană în materie de prevenire și combatere a spălării banilor și finanțării terorismului a devenit din ce în ce mai aspră. Responsabilitatea aplicării legislației stufoase cade în cele din urmă în sarcina băncilor, care trebuie să se asigure că clientela nu face operațiuni ilegale prin intermediul lor.

Spre exemplu, băncile sunt obligate să monitorizeze continuu relația de afaceri cu clienții și să cunoască o serie de date despre aceștia, potrivit Legii 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului și a Regulamentului BNR 2/2019 pe aceeași temă. Acest lucru presupune și actualizarea cu regularitate a datelor de la clienți, cu o frecvență mai mare în cazul firmelor.

Așa se face că, așa cum se întâmplă adesea, clienții trebuie să dea ochii cu funcționarii băncilor chiar dacă nu s-a schimbat nimic în timp – în cazul persoanelor fizice nu s-a schimbat buletinul sau sursa veniturilor spre exemplu, iar în cazul firmelor nu s-a schimbat obiectul de activitate, acționarul, administratorul sau alte criterii care țin de activitatea societății.

Aici intervine actualizarea online a datelor de la ING Business, care te scutește de mare parte din neplăceri și de mult timp pierdut pe drumuri.

Cum funcționează actualizarea online

Pentru a actualiza datele, trebuie să intri în platforma ING Business, apoi în meniul „Tranzacții și solicitări”, selectezi „Solicitare nouă (Self Service)”, apoi „Actualizare date companie”. După ce verifici că îndeplinești criteriile de eligibilitate, mergi mai departe și bifează căsuțele despre activitatea firmei. Sunt în total 10 ecrane de parcurs, dar multe dintre date sunt preselectate de către bancă prin interogarea datelor de la Registrul Comerțului.

Dacă nu te descurci, poți să urmărești un videoclip de prezentare a procesului aici.

viewscnt
Afla mai multe despre
ing
date firme