Directorul Generali România a fost numit la conducerea asociației asigurătorilor

Directorul Generali România a fost numit la conducerea asociației asigurătorilor
Profit.ro
Profit.ro
scris 4 oct 2016

Directorul general al Generali România, Adrian Marin, a fost ales președinte al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR), într-un moment dificil pentru piața asigurărilor, marcată de problemele grave de pe segmentul RCA, care a generat două falimente și înghețarea prețurilor.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Anterior, șefia UNSAR a fosat asigurată, timp de 19 ani, de compania Allianz-Țiriac, fostul lider al pieței, care a decis să se retragă, scrie News.ro.

”Membrii UNSAR l-au ales pe Adrian Marin (director general al Generali România) ca Președinte al asociației, iar pe Marius Popescu (director general al NN Asigurări de Viață) în funcția de Vicepreședinte”, a anunțat marți UNSAR.

Adrian Marin șare o experiență de 20 de ani în cadrul grupului Generali.

Marius Popescu este la cel de-al treilea mandat ca vicepreședinte al UNSAR, fiind responsabil, în cadrul uniunii, de asigurări de viață și sănătate și de comisia Solvabilitate II.

Noul șef aș UNSAR admite că sectorul trece printr-o perioadă dificilă.

“Am decis să ne asumăm responsabilitatea Președinției UNSAR într-un context foarte dificil pentru piața de asigurări din România. Alături de colegii din companiile alese în cadrul Comitetului de Direcție ne vom canaliza eforturile pentru demararea și continuarea unor proiecte utile și relevante atât pentru clienți și membrii Uniunii, cât și pentru piața de asigurări în ansamblu”, a declarat Marin.

ARB: Legea dării în plată va reduce profiturile băncilor CITEȘTE ȘI ARB: Legea dării în plată va reduce profiturile băncilor

Șeful UNSAR consideră că asociația trebuie să își asume rolul de principal partener de dialog al statului, mai ales în privința reglementării pieței asigurărilor.

"Principalele obiective ale Uniunii trebuie să fie predictibilitatea pieței, recăpătarea încrederii clienților și creșterea nivelului educației financiare", a mai spus Marin.

Piața asigurărilor este afectată puternic de situația de pe segmentul asigurărilor obligatori de răspundere civilă auto (RCA), care reprezintă jumătate din piața totală.

Piața RCA este zguduită de falimente și de alte probleme înregistrate de principalii jucători din sector. Companiile Astra și Carpatica Asig au intrat în faliment, iar City Insurance și Euroins se află în diverse proceduri speciale impuse de către ASF.

În urma intrării în procedură de faliment a Carpatica Asig, măsură anunțată recent de către ASF, pe piața RCA rămân doar nou jucători:Grawe (ultimul intrat), Euroins, City Insurance, Allianz-Țiriac, Generali, Asirom- Vienna Insurance Group, Omniasig - Vienna Insurance Group, Groupama și Uniqa.

Pentru a se redresa, companiile de pe piață au majorat puternic prețurile polițelor RCA în ultimul an, generând proteste mai ales din partea patronilor de firme de transport rutier.

În urma protestelor, guvernul a luat o decizie fără precedent, aprobând o Ordonanță de Urgență care îngheață prețurile polițelor RCA pentru o perioadă de șase luni.

Măsura este permisă de reglementările europene în situații excepționale, iar România a apelat pentru prima dată la această măsură după intrarea în Uniunea Europeană, în 2007.

viewscnt
Afla mai multe despre
generali romania
adrian marin