Executivul vrea să elimine plafonul actual de despăgubire la polițele RCA emise de asigurătorii care ar intra în insolvență în viitor. Modificări în legislația Fondului de Garantare

Executivul vrea să elimine plafonul actual de despăgubire la polițele RCA emise de asigurătorii care ar intra în insolvență în viitor. Modificări în legislația Fondului de Garantare
Adrian Dumitrache
Adrian Dumitrache
scris 27 oct 2023

Ministerul Finanțelor Publice a pus în dezbatere publică un proiect de act normativ pentru modificarea legislației Fondului de Garantare a Asiguraților (FGA), care vizează eliminarea plafonului actual de 500.000 lei în cazul creditorilor de asigurare ale căror prejudicii rezultă în baza contractelor de asigurare de tip RCA.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților (FGA) are rolul de a armoniza legislația incidentă FGA cu Directiva (UE) 2021/2118 a Parlamentului European și a Consiliului din 24 noiembrie 2021 de modificare a Directivei 2009/103/CE privind asigurarea de răspundere civilă auto și controlul obligației de asigurare a acestei. Prin proiectul de act normativ prin care se transpune directiva europeana, legiuitorul elimină plafonul actual de 500.000 de lei în cazul creditorilor de asigurare ale căror prejudicii rezultă în baza contractelor de asigurare de tip RCA", a transmis FGA la solicitarea Profit.ro.

Potrivit actului normativ european, care va fi transpus în legislația românească, fiecare stat membru trebuie să solicite ca suma minimă asigurată pentru care este obligatorie asigurarea RCA să fie, în cazul vătămărilor corporale, de minimum 6,45 milioane de euro per accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate. În cazul daunelor materiale, limita minimă a despăgubirilor va fi de 1,3 milioane de euro per accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate.

n acest sens, precizăm că plafonul de garantare de 500.000 lei pe creanța de asigurare se elimină doar pentru polițele de asigurare RCA și se va aplica doar pentru procedurile de faliment deschise dupa intrarea in vigoare a modificării Legii nr. 213/2015", se mai arată în răspunsul FGA.

Proiectul de act normativ este disponibil AICI, iar expunerea de motive AICI.

Reglementat de Legea 213/2015, FGA are ca scop plata creanțelor de asigurări rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii încheiate în condițiile legii, în cazul insolvenței unui asigurător autorizat în România sau a unui asigurător autorizat într-un stat membru și care își desfășoară activitatea în România prin intermediul unei sucursale deschise în România (asigurător european), către creditorii de asigurări care aleg să parcurgă procedura administrativă reglementată de această lege prin formularea de cereri de plată în acest sens.

Fondul efectuează plăți din disponibilitățile sale, constituite în principal din contribuțiile asigurătorilor, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut de lege, stabilit în prezent la un cuantum de 500.000 lei per creanță de asigurare.

Astfel, Fondul, ca schemă de garantare în domeniul asigurărilor, a fost constituit cu scopul de a crea un impact pozitiv asupra încrederii asiguraților, beneficiarilor și persoanelor prejudiciate îndreptățiti la plata creanțelor de asigurare deținute asupra asigurătorilor în insolvență.

Mai multe despre FGA AICI.

viewscnt
Afla mai multe despre
fga
legislatie
modificare
plafon despagubiri rca
falimente asigurari