EximBank și Adesgo, parteneriat financiar de 6 milioane de euro (P)

EximBank și Adesgo, parteneriat financiar de 6 milioane de euro (P)
Parteneri Profit.ro
Parteneri Profit.ro
scris 14 iun 2016

EximBank și compania Adesgo, cel mai mare producător de dresuri de damă din România, au încheiat un acord financiar în valoare de 6 milioane de euro ce are ca destinație finanțarea activității societății și continuarea investițiilor pentru atingerea obiectivelor sale de business: creșterea volumului producției și a vânzărilor.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

“Adesgo este unul dintre cele mai puternice branduri de pe piața locală, cu o tradiție de aproape 90 de ani, și ne bucurăm că prin facilitățile acordate putem susține trendul de evoluție pozitivă a companiei atât pe piața internă, cât și pe cea internațională, contribuind astfel la continuarea tradiției. Credem că încheierea acestui parteneriat - cu unul dintre jucătorii emblematici din industria textilă - reconfirmă faptul că procesul de modernizare prin care a trecut EximBank a întărit capacitatea băncii de a oferi soluții financiare cu plus de valoare pentru clienți.  Interesul pe care societățile comerciale îl manifestă pentru produsele și serviciile noastre este în continuă creștere și de aceea vom rămâne concentrați pe optimizarea modelului nostru de business pentru a ne consolida poziția de partener financiar preferat de companii”, a declarat Traian Halalai, președintele executiv al EximBank.

Adesgo este cel mai mare producător de dresuri de damă din România, cu o capacitate de producție de peste un million de perechi pe lună, adaptându-se la cele mai variate cerințe din domeniu, și peste 600.000 de articole de lenjerie. Produsele companiei sunt comercializate sub brandul Diamond by Adesgo, a cărui popularitate a crescut an de an.

Pachetul financiar acordat de EximBank va fi utilizat de companie pentru finanțarea activității curente, precum și pentru investiții în reamenajarea unor spații de producție. 

”Ne dorim să creștem și să facem performanță și ne străduim să fim mereu cu un pas înainte. Ne adaptăm, schimbăm, creăm și să  inovăm, dar fără să ne uităm cele mai de preț valori: să păstrăm calitatea produselor pentru care suntem recunoscuți și să rămânem transparenți în fața clientelor noastre. Suntem convinși că trebuie să creștem în permanență, să evoluăm și să ne păstrăm poziția ca lideri de piață, iar parteneriatul pe care îl avem cu EximBank ne susține în efortul nostru de atingere a tuturor țintelor de dezvoltare”, a spus Yaron Mund, directorul general al Adesgo.

Despre EximBank

EximBank este o instituție specializată care se implică activ în susținerea și promovarea mediului de afaceri românesc. Instrumentele sale financiare specifice sunt dedicate exclusiv segmentului corporate și pot fi accesate de orice tip de societate comercială, fie că este IMM sau companie mare, derulează tranzacții internaționale, ori se adresează numai pieței interne. Pe parcursul ultimilor trei ani, banca s-a concentrat pe revitalizarea serviciilor bancare complementare și și-a dezvoltat și consolidat portofoliului de produse de trezorerie, cash management, trade finance și factoring, care acum întregesc oferta de finanțare și garantare. EximBank operează o rețea comercială de 20 de unități.

Despre Adesgo

Fabrica Adesgo s-a născut în Bucureștiul anilor ’20, pe vremea când trăsurile completau peisajul chic al Micului Paris. Înființată în 1926, ca proprietate particulară a lui Arthur Drechsel, compania a devenit în 1993 societate pe acțiuni cu capital integral privat. În anii 1998-2002, pachetul majoritar a fost cumpărat de grupul belgian Bonneterie Bosteels de Smeth N.V., iar în 2010, Loar B.V., parte a grupului Argaman Industries, a preluat pachetul majoritar de acțiuni al companiei crescând exporturile și transformând Adesgo într-unul din principalii producători de dresuri și lenjerie din Europa. Compania are peste 200 de angajați și exportă circa 85% din producție, pe piața locala produsele sale fiind comercializate atât în cele șase magazine proprii, cât și în hipermarketuri. Compania a avut în 2015 o cifră de afaceri de 64,6 milioane de lei, în creștere cu 6% față de anul anterior, și un profit de aproape 15 milioane de lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
eximbank
adesgo