Guvernatorul Băncii Angliei: Băncile din Marea Britanie s-ar putea transfera în alte țări cu un an și jumătate înainte de un Brexit dur

Guvernatorul Băncii Angliei: Băncile din Marea Britanie s-ar putea transfera în alte țări cu un an și jumătate înainte de un Brexit dur
Profit.ro
Profit.ro
scris 15 nov 2016

Băncile din Marea Britanie ar putea începe să își transfere activitățile în alte țări cu un an și jumătate înainte de ieșirea țării din Uniunea Europeană, în cazul în care va deveni probabil un Brexit dur, a declarat marți guvernatorul Băncii Angliei, Mark Carney, relatează Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Dacă guvernul va începe procesul oficial de ieșire din UE în luna martie, așa cum a promis premierul Theresa May, băncile ar putea începe să se mute la sfârșitul lui 2017, scrie News.ro.

Carney a spus parlamentarilor britanici că băncile și companiile de asigurări fac planuri de rezervă pentru cazul în care Marea Britanie ar pierde o mare parte din accesul la piața unică europeană, dar că acestea s-ar pripi dacă ar lua decizii finale acum.

Șefa supravegherii bancare din cadrul Băncii Centrale Europene (BCE), Sabine Lautenschlaeger, a spus anterior că întrebările venite din partea băncilor care analizează transferarea anumitor operațiuni din Marea Britanie în zona euro sunt în creștere.

Datoria externă a României a continuat să crească în septembrie, ajungând la 90,7 miliarde euro CITEȘTE ȘI Datoria externă a României a continuat să crească în septembrie, ajungând la 90,7 miliarde euro

Ministrul german de Finanțe a declarat luni că primește un număr tot mai mare de solicitări de informații din partea instituțiilor financiare din Mare Britanie care analizează transferarea în Germania, în urma deciziei acestei țări de ieșire din UE.

viewscnt
Afla mai multe despre
brexit
marea britanie
mark carney