Sistemul în care firmele și persoanele fizice cu datorii bugetare la 30 septembrie 2015 vor fi scutite de la plata penalităților de întârziere dacă achită sumele principale până la 31 martie 2016 va fi discutat, din nou, în ședința de miercuri a Guvernului, documentul fiind pregătit de această dată pentru aprobarea finală.
În urmă cu două săptămâni, Ministerul Finanțelor a redactat un proiect de ordonanță de urgență, prezentat în premieră de Profit.ro, care prevede că acei ”contribuabili” cu datorii bugetare restante la 30 septembrie 2015 vor putea plăti sumele principale până la 31 martie 2016 fără să mai achite și penalitățile de întârziere, dar vor acoperi dobânzile aferente până la 30 iunie 2016.
Joi, ministrul de resort a precizat că actul normativ a fost discutat în primă lectură de Guvern și că decizia este să fie acoperite ambele categorii, respectiv atât firmele, cât și persoanele fizice.
28 mai Maratonul Fondurilor Europene
4 iunie Eveniment Profit.ro - Piața imobiliară între șocuri și oportunități - Ediția a V-a
El a explicat că persoanele fizice vor fi scutite de penalități pentru restanțe precum impozitul datorat pentru banii obținuți din închirierea unui imobil sau din drepturi de autor.
Ministrul a arătat totodată că pentru firme și persoane fizice va fi anulată și o parte din dobânda aferentă datoriei.

Conform legii, pentru datoriile restante mai vechi de doi ani, penalitățile sunt calculate la 15% pe an din suma principală de achitat. Începând din august 2013, penalitățile au fost reduse la 0,02% pe zi (7,25% pe an), adică sub nivelul dobânzilor de întârziere, care în prezent se ridică la 0,03% pe zi (aproape 11% pe an).