Indicele ROBOR la 3 luni a crescut

Indicele ROBOR la 3 luni a crescut
Profit.ro
Profit.ro
scris 26 iul 2021

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcție de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut luni la 1,51%, potrivit datelor publicate de BNR.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Vineri, indicele ROBOR la 3 luni a fost cotat la 1,50%.

Indicele ROBOR la 6 luni a stagnat la 1,65%.

One United Properties a încheiat un acord de finanțare de 78 de milioane de euro pentru proiectul One Cotroceni Park CITEȘTE ȘI One United Properties a încheiat un acord de finanțare de 78 de milioane de euro pentru proiectul One Cotroceni Park

ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii la care se împrumută, între ele, instituțiile bancare din România, în lei, iar evoluția sa este legată, în principal, de nivelul de lichiditate existent în piață.

Valoarea IRCC, aferentă perioadei iulie-septembrie 2021, este de 1,25%, în declin față de nivelul de 1,68% aferent celui de-al doilea  trimestru.

IRCC se aplică împrumuturilor acordate populației după luna mai a anului 2019, data la care a fost înlocuit ROBOR în contracte.

IRCC este calculat în funcție de dobânda medie la care se împrumută băncile între ele și este aplicat cu o întârziere de un trimestru față de perioada de referință. Indicele este stabilit zilnic de BNR, ca medie aritmetică a cotațiilor folosite de zece bănci selectate de Banca Națională.

viewscnt
Afla mai multe despre
robor
bnr