5 ani de la listarea Romgaz. Câștig de 90% pentru micii investitori care au participat la oferta publică. Acțiunile „au coborât în iad” în 2016

5 ani de la listarea Romgaz. Câștig de 90% pentru micii investitori care au participat la oferta publică. Acțiunile „au coborât în iad” în 2016
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 12 nov 2018

Distribuind, în cei 5 ani de prezență în ringul bursier, dividende reprezentând mai mult de jumătate din prețul de listare, Romgaz Mediaș a fost o performeră importantă a pieței de acțiuni românești. În mod particular au fost câștigați investitorii de retail care au beneficiat de un discount de ofertă ce ridică randamentul total la 90%.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Romgaz Mediaș (SNG) a devenit, la 5 ani de la listare, a 2-a cea mai tranzacționată acțiune din piața secundară, iar interesul din oferta publică care a adus emitentul la cota Bursei de Valori București – materializat într-o suprasubscriere de 4 ori pe tranșa instituționalilor și de 17 ori pe tranșa investitorilor individuali - apare post-factum drept justificat prin prisma randamentului oferit între timp.

Prețul de închidere de la finalul săptămânii trecute, de 35,10 lei/acțiune, este cu 23,16% mai mare decât cel de 30,00 lei/acțiune al ofertei publice de listare și cu 17,00% peste cel de 28,50 lei/acțiune de care au beneficiat investitorii individuali, chiar dacă acesta trebuie ponderat la nivelul de alocare nesatisfăcător.

Acțiunile Romgaz au fost simptomatice pentru bursa românească sub aspectul randamentelor superioare aduse de dividendele generoase.

Supraperformanța netă a indicelui BET-TR, care încorporează și repartizările de câștiguri, față de indicele BET a fost clară în ultimii ani și acest fenomen s-a resimțit din plin în cazul titlurilor producătorului de gaze naturale.

5 ani de la listarea Romgaz. Câștig de 90% pentru micii investitori care au participat la oferta publică. Acțiunile „au coborât în iad” în 2016

În cei 5 ani de la listare, Romgaz a acordat dividende în 6 rânduri (incluzând dividende suplimentare din rezerve anul trecut), valoarea agregată a distribuției către acționari fiind de 19,17 lei/acțiune. Dacă adăugăm aceste încasări la performanța de preț post-listare, randamentul investitorilor instituționali este de 80,90%, iar cel al investitorilor individuali se ridică la 90,42%.

EXCLUSIV Șeful de la SIF Transilvania Mihai Fercală și-a depus candidatura pentru CA la Depozitarul Central unde vrea să devină președinte. Un potențial „cocktail exploziv” în relația Bursei cu ASF CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Șeful de la SIF Transilvania Mihai Fercală și-a depus candidatura pentru CA la Depozitarul Central unde vrea să devină președinte. Un potențial „cocktail exploziv” în relația Bursei cu ASF

Traiectoria acțiunilor Romgaz nu a fost, însă, liniară. Evoluția de preț a ultimilor ani arată sunt o demonstrație aproape de manual că investitorii trebuie să aibă răbdare cu investițiile lor și să le dea timp. Acțiunile Romgaz au intrat în anii 2015-2016 într-un trend puternic descendent care le-au făcut să piardă aproxmativ o treime din valoarea de la listare.

Ieșirea din acționariat a Fondului Proprietatea (FP), vânzător perceput de piață ca fiind sub stres a precipitat picajul. Fixarea unui preț minim de 24,00 lei/acțiune ca reper al intervalului minim de cotare în oferta de vânzare accelerată, a avut efect și asupra cotațiilor din piața secundară. Cotația a coborât către reperul de 30,00 lei/acțiune.

Cum după ofertă acțiunea nu a avut forța să se ridice, în special investitorii individuali care au cumpărat acțiuni cu marjă de la brokeri pentru a fructifica un discount al operațiunii au fost nevoiți să vândă în pierdere, iar lichidările de poziții au dus titlurile Romgaz către noi minime.

Picajul s-a accelerat la cumpăna anilor 2015-2016 odată cu prăbușirea cotațiilor în piața internațională a petrolului, care a afectat întreg sectorul energetic la nivel mondial. Finalmente, în primăvara anului 2016 vânzările s-au exacerbat și au apropiat cotația de reperul de 21,00 lei/acțiune pe fondul unor evenimente din viața companiei precum pierderea unor contracte cu E.ON și insolvența ELCEN la care Romgaz avea creanțe de recuperat.

5 ani de la listarea Romgaz. Câștig de 90% pentru micii investitori care au participat la oferta publică. Acțiunile „au coborât în iad” în 2016

Pentru cei care au cumpărat “din praf” acțiunile Romgaz, răsplata a fost consistentă, perspectiva dividendelor și apoi a dividendelor suplimentare acordate la companiile de stat anul trecut, radicand agresiv cotațiile. Acestea au atins un maxim în prima parte a acestui an, dar s-au ajustat pe fondul exprimării unei intenții guvernamentale pentru o plafonare a prețului la 55 lei/MWh, sub prețul de dinainte de liberalizarea pieței.

Mai ales după lichidarea deținerii Fondului Proprietatea, Romgaz a devenit o acțiune foarte relevantă pentru bursa românească din punctul de vedere al lichidității și al vizibilității din piață, probabil deja al 2-lea emitet după Banca Transilvania (TLV). Societatea de gaze natural are o capitalizare de piață de 13,53 miliarde lei (2,90 miliarde euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
romgaz
fondul proprietatea
bursa
bvb