Agricover, unul din cei mai importanți jucători din agribusiness-ul românesc, a angajat consultant, luând în calcul IPO la Bursa București

Agricover, unul din cei mai importanți jucători din agribusiness-ul românesc, a angajat consultant, luând în calcul IPO la Bursa București
Thomas Dincă
Thomas Dincă
scris 25 nov 2022

Agricover, unul din cei mai importanți jucători din agribusiness-ul românesc, care a listat anul trecut la bursă obligațiuni în valoare de 40 milioane euro, a desemnat WOOD & Company Financial Services pentru a-i furniza consultanță, în vederea explorării oportunităților de a obține capital inclusiv, dar fără a se limita, printr-o potențială ofertă publică inițială de acțiuni în România, urmată de admiterea la tranzacționare a acțiunilor la Bursa de Valori București.

Evenimente:
21 martie - Maraton Profit News TV Economia Sustenabila (ediția a II-a) – cu sprijinul: ACUE, Auchan, Liberty, OMV Petrom, Romgaz, Tinmar Energy, Transgaz, Hidroelectrica, Borsec, Nuclearelectrica
26 martie - Maraton Medika TV Inovație în estetică - cu sprijinul: Regina Maria
28 martie - Eveniment Profit.ro IMM (ediția a IV-a) - cu sprijinul: CEC Bank, Raiffeisen Bank, Porsche Finance Group Romania (Sharetoo - Abonamentul Auto), UniCredit Bank, Garanti BBVA și REI Grup

Urmărește-ne și pe Google News

Conducerea societății subliniază că nu s-a luat nicio decizie cu privire la calea de finanțare preferată. O astfel de decizie va fi luată numai după evaluarea unui număr de criterii, incluzând condițiile de piață și feedback-ul primit din partea potențialilor investitori.

"În cazul în care, ulterior, ar urma să fie făcută o ofertă de valori mobiliare de către Societate, nicio decizie de investiție nu ar trebui luată sau fundamentată în baza acestui anunț, iar orice decizie de investiție cu privire la valorile mobiliare aleSocietății ar trebui să fie luată numai pe  baza informațiilor conținute într-un prospect care, dacă va fi cazul, va fi făcut public de către Societate în viitor", precizează compania.

Cu peste 1.000 de salariați, grupul Agricover derulează afaceri în valoare totală de peste 3,5 miliarde de lei și deservește un portofoliu de 9.200 de clienți fermieri, care exploatează peste 2,6 milioane de hectare de teren arabil la nivel național.

DOCUMENT Noi schimbări pregătite la pensii private - Sistem de alertă timpurie, investiții în obligațiuni fără rating sau cu calificativ insuficient dacă statul are minimum 50%, introducerea prețurilor Bloomberg - Reuters CITEȘTE ȘI DOCUMENT Noi schimbări pregătite la pensii private - Sistem de alertă timpurie, investiții în obligațiuni fără rating sau cu calificativ insuficient dacă statul are minimum 50%, introducerea prețurilor Bloomberg - Reuters

La sfârșitul anului 2021, în cadrul grupului lucrau 470 de angajați.

Agricover Holding este deținută de Jabbar Kanani, cu o participație de 87,269% din capitalul social subscris și vărsat, alături de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), care deține 12,727% din acțiunile Agricover Holding, restul de 0,004% fiind deținut de acționari tip listă.

Grupul Agricover a realizat în primul semestru venituri în valoare de 1,33 miliarde lei, cu 91,78% mai mari decât cele de 694,51 milioane lei din perioada similară a anului trecut. „Creșterea a fost determinată atât de cantitățile mai mari vândute (predominant pentru produsele pentru nutriția culturilor ale diviziei Agricover Distribution), cât și de creșterea prețurilor”, spune compania în raportarea semestrială.

În același interval, costurile cu bunurile vândute au urcat cu 92,39%, la 1,26 miliarde lei, de la 657,40 milioane lei, astfel încât marja brută s-a dublat la 63,04 milioane lei, de la 31,22 milioane lei.

Bittnet Systems afișează pierdere de jumătate de milion de lei la S1, în pofida afacerilor în creștere. Datoriile se majorează cu mai mult de 50% CITEȘTE ȘI Bittnet Systems afișează pierdere de jumătate de milion de lei la S1, în pofida afacerilor în creștere. Datoriile se majorează cu mai mult de 50%

Aportul diviziei Agrifinance la grupul controlat de omul de afaceri Jabbar Kanani a suferit un declin de 6,63%, la 42,53 milioane lei, de la 45,55 milioane lei la S1 2021. În aceste condiții, compania a realizat un profit din activități continue de 55,07 milioane lei, în creștere cu 34,18% față de cel de 41,04 milioane lei din primele 6 luni ale anului trecut.

În iunie, compania a operat modificări la nivelul conducerii. Fostul președinte al Băncii Transilvania de acum 20 de ani, olandezul Robert Rekkers, a fost confirmat ca președinte al Consiliului de Administrație, iar ca director general a fost numit Serhan Hacisuleyman, având 23 de ani de experiență bancară.

MAM Bricolaj – profit net de jumătate de milion de lei la S1: Se observă deja că românii sunt mai prevăzători în privința cumpărăturilor, decizia de achiziție ieșind din zona de impuls CITEȘTE ȘI MAM Bricolaj – profit net de jumătate de milion de lei la S1: Se observă deja că românii sunt mai prevăzători în privința cumpărăturilor, decizia de achiziție ieșind din zona de impuls

La data de 30 iunie, compania avea active totale de 4,00 miliarde lei, în creștere cu 42,35% față de cele de 2,81 miliarde lei de la sfârșitul anului trecut. În același interval de raportare, datoriile totale curente au urcat cu 42,86%, la 2,20 miliarde lei, de la 1,54 miliarde lei, și datoriile totale pe termen lung s-au adâncit cu 71,92%, la 1,19 miliarde lei, de la 691,32 milioane lei.

Șir de povești cu multe credite

Parte a respectivei structuri de îndatorare este cea mai mare emisiune de obligațiuni a unei companii antreprenoriale românești la BVB, în valoare de 40,00 milioane euro (AGV26E). Titlurile obligatare listate în primăvara trecută la Bursa de Valori București au scadența în anul 2026 și poartă o dobândă anuală fixă de 3,50%.

Agricover s-a aflat în ultimele luni într-o frenezie a împrumuturilor și rostogolire a creditelor vechi. La jumătatea lunii mai, compania a suplimentat un credit de la CEC Bank cu 50 milioane lei, la 120 milioane lei. Recent, Agricover Credit s-a împrumutat cu 10 milioane euro de la European Fund for Southeast Europe.

Prețurile la energia electrică și gazele naturale închid temporar platforma industrială de la Borzești, contracte de muncă suspendate. Costurile au mai oprit și alți giganți locali, precum Alro Slatina, Azomureș, Alum Tulcea CITEȘTE ȘI Prețurile la energia electrică și gazele naturale închid temporar platforma industrială de la Borzești, contracte de muncă suspendate. Costurile au mai oprit și alți giganți locali, precum Alro Slatina, Azomureș, Alum Tulcea

La începutul lunii iulie, Agricover Credit a suplimentat cu 50 de milioane de lei, la 240 de milioane de lei, un împrumut contractat în 2009 de la UniCredit Bank, pe care anterior l-a majorat cu 57 milioane de lei, la 190 milioane de lei. La jumătatea verii, compania s-a împrumutat cu 10 milioane de euro de la Banca Românească și a prelungit cu un an o linie de credit de 30 milioane de lei

La începutul lunii august, Agricover Credit IFN a notificat piața asupra accesării unei finanțări de 20 milioane de euro de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Câteva zile mai târziu, compania a suplimentat cu 50 de milioane de lei, la 250 de milioane de lei, un credit de la ING Bank Romania, semnat în martie 2013.

viewscnt
Afla mai multe despre
agricover
agricultura
bvb
bursa
bcr
brd
ing
unicredit
berd
cec bank
obligatiuni