BVB astăzi - Cum s-a mișcat OMV Petrom după ce a anunțat că nu va plăti taxa de solidaritate

BVB astăzi - Cum s-a mișcat OMV Petrom după ce a anunțat că nu va plăti taxa de solidaritate
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 12 ian 2023

Indicele BET a adăugat o nouă sesiune în impulsul de creștere, însă lichiditatea este foarte slabă.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Raliul din piețele financiare internaționale s-a accelerat. Indicii americani, în pofida unor ezitări a contractelor futures în timpul sesiunii europene, au trecut în teritoriu pozitiv în timpul orarului de tranzacționare de la New York Stock Exchange. Impulsul este cu totul deosebit pentru indicele DAX40 din Germania care a depășit nivelul de 15.100 de puncte, câștigul fiind de aproximativ 9% de la începutul anului.

GRAFICE Titlurile de stat din programul Fidelis – pe un puseu de apreciere la cumpăna dintre ani. Scade presiunea pe dobânzi chiar înaintea deciziei de politică monetară a BNR CITEȘTE ȘI GRAFICE Titlurile de stat din programul Fidelis – pe un puseu de apreciere la cumpăna dintre ani. Scade presiunea pe dobânzi chiar înaintea deciziei de politică monetară a BNR

Acesta este contextul în care și la Bursa de Valori București mișcarea este ascendentă, cu un avans de 0,18% indicele BET închizând la nivelul de 12.356,03 puncte, un nou maxim al ultimelor 4 luni și jumătate, așa cum se vede pe graficul atașat.

BVB astăzi - Cum s-a mișcat OMV Petrom după ce a anunțat că nu va plăti taxa de solidaritate

Totuși, traiectoria pozitivă nu este un rezultat al unui apetit ridicat la cumpărare, așa cum acesta este trădat de volume. Rulajul pieței de acțiuni a fost de numai 24,32 milioane lei (4,93 milioane euro), cu cea mai tranzacționată acțiune, cea a OMV Petrom (SNP), adunând schimburi de 6,01 milioane lei într-o sesiune în care cotația a urcat cu 1,56%, până la prețul de 0,4550 lei/acțiune.

Compania a anunțat că nu va plăti contribuția de solidaritate în România, susținând că veniturile din extracția hidrocarburilor și rafinare nu depășesc 75% din cifra de afaceri. De asemenea, societatea a dat indicația pieței asupra indicatorilor de producție, obișnuită înainte de raportarea financiară propriu-zisă. OMV Petrom și-a redus în ultimul trimestru al anului trecut producția cu 4,2 mii barili echivalent petrol pe zi (mii bep/zi) sau cu 3,4% comparativ cu aceeași perioadă a lui 2021, însă a majorat-o cu 800 bep/zi sau 0,7% comparativ cu cea din trimestrul al treilea.

GRAFIC Repere de tranzacționare pe acțiunile Biofarm CITEȘTE ȘI GRAFIC Repere de tranzacționare pe acțiunile Biofarm

Tot de la capitolul energetic al cărui indice sectorial BET-NG a câștigat 0,41%, titlurile Nuclearelectrica (SNN) au crescut cu 1,24%, până la prețul de 44,95 lei/acțiune, pe transferuri de 1,54 milioane lei, și titlurile Romgaz Mediaș (SNG) s-au corectat cu 0,49%, până la prețul de 40,50 lei/acțiune, pe o activitate de 1,13 milioane lei.

Pe segmentul financiar, titlurile Băncii Transilvania (TLV) au avansat cu 0,47%, până la prețul de 21,30 lei/acțiune, pe tranzacții de 3,29 milioane lei, și titlurile Fondul Proprietatea (FP) au avut un declin de 1,20%, până la prețul de 2,0600 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 4,59 milioane lei, influențând și un recul de 0,42% al indicelui BET-FI care a închis la nivelul de 50.230,41 de puncte. Reperul unui rulaj de 1 milion de lei a mai fost depășit de titlurile TeraPlast Bistrița (TRP) care au scăzut cu 1,31%, până la prețul de 0,6020 lei/acțiune.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
omv petrom
fondul proprietatea
romgaz
nuclearelectrica