Carbochim – ameliorări modeste la aproape toate capitolele din bilanț

Carbochim – ameliorări modeste la aproape toate capitolele din bilanț

Sursa foto: Maximus117 | Dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 8 nov 2021

În condițiile unei majorări ușoare a afacerilor, producătorul de materiale abrazive Carbochim raportează pentru primele 9 luni o profitabilitate în creștere.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Carbochim Cluj-Napoca (CBC) a realizat în primele 3 trimestre venituri totale de 25,89 milioane lei, cu 4,31% mai mari decât cele de 24,82 milioane lei din perioada similară a anului trecut. În același interval de raportare, cheltuielile totale au urcat într-o dinamică apropiată, +4,71%, la 24,24 milioane lei, de la 23,15 milioane lei.

Astfel, coroborat și cu alte rezultate, compania a obținut un rezultat net de 1,35 milioane lei, în creștere cu 3,84% față de câștigul net de aproximativ 1,30 milioane lei din primele 9 luni din 2020. Pe întreg anul trecut, compania obținuse un profit net de aproape 1,37 milioane lei, iar la S1 2021 acesta era de 1,04 milioane lei.

Administratorul Fondului Proprietatea preia managerul de active alternative Lexington Partners, pentru 1,75 miliarde dolari CITEȘTE ȘI Administratorul Fondului Proprietatea preia managerul de active alternative Lexington Partners, pentru 1,75 miliarde dolari

Activele totale ale companiei erau la data de 30 septembrie 2021 de 93,89 milioane lei, în creștere cu 0,49% față de 93,43 milioane lei la 1 ianuarie 2021. În același răstimp, datoriile totale au crescut cu 0,69%, la 14,52 milioane lei, de la 14,42 milioane lei.

Acțiunile Carbochim sunt listate la Bursa de Valori București, unde sunt tranzacționate sporadic, iar la ultimul preț de 14,00 lei/acțiune, consemnat în sesiunea din 29 octombrie, capitalizarea de piață a societății se ridică la 68,95 milioane lei (13,93 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
carbochim
bvb
bursa