Fondul Proprietatea inițiază ofertă publică de răscumpărare

Fondul Proprietatea inițiază ofertă publică de răscumpărare

Sursa foto - dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 17 iul 2020

Fondul Proprietatea a depus spre avizare la supraveghetorul pieței un prospect de ofertă publică pentru răscumpărarea a 220 milioane de acțiuni proprii.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

O nouă ofertă publică de răscumpărare pe bursă, pregătită chiar de emitentul care a adus acest tip de operațiuni pe piața românească de capital. Compania financiară americană Franklin Templeton, în calitate de administrator unic al Fondului Proprietatea (FP), a notificat astăzi Bursa că a depus la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), spre avizare, un prospect pentru derularea unei oferte publice de răscumpărare ale titlurilor proprii în baza programului de buy-back aprobat de acționari.

EXCLUSIV Jucători imobiliari spun că GTC, recent preluat de un fond al Băncii Centrale a Ungariei, se pregătește să iasă din România. Investitorul neagă CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Jucători imobiliari spun că GTC, recent preluat de un fond al Băncii Centrale a Ungariei, se pregătește să iasă din România. Investitorul neagă

În cadrul operațiunii de piață intermediate de Swiss Capital care urmează să se deruleze atât la BVB, cât și la Londra unde sunt listate certificatele de depozit, Fondul vizează achiziția a până la 220 milioane acțiuni proprii, reprezentând 2,89% din totalul titlurilor. Având în vedere că emitentul a derulat astfel de oferte peste prețul de piață în trecut rezultă că aceasta ar trebui să depășească reperul echivalentului a 70 milioane dolari. Detaliile privind prețul ar urma să fie comunicate după primirea avizului ASF.

Într-un interviu acordat Profit.ro în momente de stres financiar major a crizei coronavirus, Johan Meyer, managerul Fondului Proprietatea menționa că emitentul are în vedere repartizări suplimentare de cash către acționari în afara dividendului comunicat la începutul anului și perceput drept dezamăgitor de investitori.

viewscnt
Afla mai multe despre
fondul proprietatea
bvb
bursa
asf
rascumparari