Cu tensiunile reaprinse în Orientul Mijlociu, ziua a fost de vânzare pe marile burse ale lumii. În Germania, indicele DAX40 a pierdut aproximativ 200 de puncte din cuceririle recente, în timp ce la New York Stock Exchange indicele Dow Jones Industrial Average se corecta la jumătatea orarului de tranzacționare cu mai mult de un procent.
Investitorii de la BVB au găsit resurse, în pofida acestui context, pentru a împinge piața în sensul trendului ascendent prevalent. Indicele reprezentativ BET a urcat cu 0,31%, până la nivelul de 30.702,77 de puncte, unde este foarte aproape de maximul istoric atins la jumătatea acestei luni, așa cum se vede pe graficul atașat.
Avansul destul de mic, chiar și în contextul unor ordine consistente la cumpărare, trădează și existența unor jucători importanți care aleg marcări de profit. Rezultatul reacțiilor de sens contrar este un rulaj de excepție, de 170,40 milioane lei (32,54 milioane euro), de aproximativ 4 ori mai mare față de valorile medii zilnice de tranzacționare de la începutul anului.
Ceea ce atrage atenția este faptul că cele mai lichide 7 acțiuni au avut toate volume de peste echivalentul a 10 milioane lei. Trebuie să ne întoarcem către ședințe de panică în istorie pentru a vedea o distribuție așa bună a lichidității.
Închiderea divergentă a acțiunilor de pe podium trădează o oarecare nehotărâre a pieței: staționare la prețul de 38,64 lei/acțiune, pentru titlurile Băncii Transilvania (TLV), care au cumulat transferuri de 31,92 milioane lei, -2,10%, până la prețul de 14,00 lei/acțiune, pentru titlurile Romgaz (SNG), care au întrunit o activitate de 24,00 milioane lei și +0,67%, până la prețul de 90,50 lei/acțiune, pentru titlurile Transelectrica (TEL), care au însumat schimburi de 21,02 milioane lei.
Pe al 4-lea rulaj al zilei, de 15,58 milioane lei, titlurile Digi Communications (DIGI) au crescut cu 1,69%, până la prețul de 48,00 lei/acțiune, la care capitalizarea bursieră a operatorului telecom se ridică la 13,98 miliarde lei (2,68 miliarde euro).
Acestea au fost urmate de un pluton de 3 acțiuni din sectorul energetic al cărui indice BET-NG a suferit un declin de 0,32%. Închiderile au fost și în acest caz diferite, după cum urmează: -1,07%, până la prețul de 55,40 lei/acțiune, pentru titlurile Premier Energy (PE), care au adunat tranzacții de 14,09 milioane lei, +0,19%, până la prețul de 1,0500 lei/acțiune, pentru titlurile OMV Petrom (SNP), pe care s-au realizat volume de 12,50 milioane lei, -0,88%, până la prețul de 180,40 lei/acțiune, pentru titlurile Hidroelectrica (H2O), care au însumat schimburi de 11,53 milioane lei.
Pe transferuri de 9,79 milioane lei, titlurile BRD – Groupe Societe Generale (BRD) au avut un salt de 5,48%, până la prețul de 32,70 lei/acțiune, unde valoarea de piață a instituției de credit este de 22,79 miliarde lei (4,37 miliarde euro).
Titlurile Nuclearelectrica (SNN) au alunecat cu 0,14% sub referință, la prețul de 69,20 lei/acțiune, pe o activitate de 4,32 milioane lei, în timp ce titlurile Sphera Franchise Group (SFG) s-au apreciat cu 1,08%, până la prețul de 37,60 lei/acțiune, pe un rulaj de 3,69 milioane lei.
În rest, la cota pieței reglementate alte 3 simboluri au depășit reperul unor tranzacții de 2 milioane lei și alte 3 acțiuni pragul milionului de lei, arătând o bună distribuție în adâncime pe mai mulți emitenți a lichidității.

















