Indicii de pe Wall Street au închis în scădere puternică, din cauza temerilor că economia SUA ar putea fi afectată de majorarea dobânzilor

Indicii de pe Wall Street au închis în scădere puternică, din cauza temerilor că economia SUA ar putea fi afectată de majorarea dobânzilor
Profit.ro
Profit.ro
scris 30 sep 2022

Wall Street a încheiat tranzacțiile de joi în scădere puternică, din cauza temerilor că lupta agresivă a Rezervei Federale cu inflația, prin majorarea dobânzilor, ar putea afecta economia Statelor Unite, în timp ce investitorii sunt îngrijorați și de turbulențele de pe piețele valutare și de obligațiuni la nivel mondial, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Indicele Nasdaq a scăzut la cel mai scăzut nivel din 2022, stabilit la mijlocul lunii iunie, tras în jos de titlurile Tesla, Apple și Nvidia, scrie News.ro.

EXCLUSIV Numărul 2 în telefonia din Moldova, deținut de cel mai mare grup din Nepal, având în spate un politician singurul miliardar nepalez - la BVB . Proprietarul a finanțat construcția unui templu hindus dedicat zeității Shiva CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Numărul 2 în telefonia din Moldova, deținut de cel mai mare grup din Nepal, având în spate un politician singurul miliardar nepalez - la BVB . Proprietarul a finanțat construcția unui templu hindus dedicat zeității Shiva

Indicele S&P 500 a atins un minim observat ultima dată în noiembrie 2020. Cu un declin de peste 8% în septembrie, indicele de referință se îndreaptă spre cea mai slabă evoluție consemnată în luna septembrie din 2008.

Investitorii au reluat și vânzările titlurilor de Trezorerie americane, deoarece oficialii Fed nu au dat niciun indiciu că banca centrală a SUA își va modera sau își va modifica planurile de a crește agresiv ratele dobânzilor pentru a încetini inflația ridicată.

Președintele Fed din Cleveland, Loretta Mester, a spus că nu vede probleme pe piețele financiare din SUA care să modifice campania băncii centrale de reducere a inflației prin majorări ale dobânzilor,  care au adus deja dobânda de referință la un interval de 3,0% până la 3,25%.

Datele au arătat că numărul americanilor care au depus noi cereri pentru ajutor de șomaj a scăzut săptămâna trecută la un minim al ultimelor cinci luni, deoarece piața muncii rămâne rezistentă, în ciuda creșterilor agresive ale dobânzii Fed.

”Veștile bune sunt vești proaste, deoarece numărul de locuri de muncă de astăzi reiterează din nou că Fed are un drum lung de parcurs. Frica de pe piață este că Fed ne va împinge într-o recesiune foarte profundă, care va provoca o recesiune a câștigurilor, motiv pentru care piața vinde”, a declarat Phil Blancato, șeful Ladenburg Thalmann Asset Management din New York.

Indicele S&P 500 a scăzut cu 2,09%, până la 3.641,21 puncte, în timp ce Nasdaq Composite a scăzut cu 313,25 puncte, sau cu 2,83%, până la 10.738,39. Dow Jones Industrial Average a scăzut cu 455,19 puncte, sau cu 1,53%, la 29.228,55.

Printre cei 11 indici de sector ai S&P 500, componenta produselor de consum a scăzut puternic, trasă în jos de acțiunile companiilor auto.

Acțiunile companiilor de utilități au avut la rândul lor o evoluție negativă.

Titlurile Meta Platforms au închis în declin în urma informației că proprietarul Facebook a decis să blocheze angajările și să continue măsurile de restructurările din cauza perspectivelor macroeconomice incerte.

Acțiunile General Motors și Ford Motor au scăzut puternic, la rândul lor.

Titlurile ransportatorilor aerieni și ale operatorilor de croazieră au avut o evoluție negativă din cauza anulării sau amânării curselor, din cauza impactului catastrofal al uraganul Ian a lovit Coasta Golfului din Florida.

Acțiunile American Airlines, United Airlines Holdings și Delta Air Lines au înregistrat scăderi, ca și cele ale companiilor de vase de croazieră Norwegian Cruise Line Holdings și Carnival.

viewscnt
Afla mai multe despre
wall street
actiuni
bursa