Oferta de răscumpărare de la Farmaceutica Remedia - subscrisă integral

Oferta de răscumpărare de la Farmaceutica Remedia - subscrisă integral
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 12 ian 2021

Indicele de alocare comunicat de brokerul operațiunii de buy-back derulată de Farmaceutica Remedia Deva la un preț inferior celui de piață indică o participare aproape de paritate.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Având disponibilități bănești pe bilanț după vânzarea unor farmacii către lanțul HelpNet, distribuitorul de medicamente Farmaceutica Remedia Deva (RMAH) a promovat o ofertă publică de răscumpărare pentru un număr de 10,61 milioane de acțiuni proprii, reprezentând 10% din totalul titlurilor, iar aceasta s-a închis ieri. Casa de brokeraj care a intermediat operațiunea, IFB Finwest, a comunicat un indice de alocare de 0,9999999057 în condițiile în care, contrar uzanțelor obișnuite ale pieței românești, prețul de 0,6000 lei/acțiune al ofertei a fost sub cel de pe piața reglementată.

Nivelul de participare indică o valoare a tranzacției de 6,3 milioane lei (1,3 milioane euro). Farmaceutica Remedia avea cash, după încasarea pe care compania a avut-o de la grupul Help Net, către care a vândut 63 de farmacii, în contul unei înțelegeri de 8,5 milioane euro.

Guvernul Cîțu vrea să abroge legea PSD prin care statul nu poate înstrăina participații la companii CITEȘTE ȘI Guvernul Cîțu vrea să abroge legea PSD prin care statul nu poate înstrăina participații la companii

Compania a obținut în primele 9 luni ale acestui an venituri totale din exploatare consolidate de 372,32 milioane lei, în creștere cu 13,22%, de la 328,84 milioane lei în intervalul corespondent de anul trecut. În același răstimp, cheltuielile totale operaționale s-au majorat cu 1,36%, la 330,75 milioane lei, de la 326,30 milioane lei. În aceste condiții, compania raportează un profit net de 36,47 milioane lei, de peste 22 ori mai mare decât cel de 1,62 milioane lei din primele 3 trimestre ale anului trecut. Pe întreg exercițiul financiar precedent, firma a obținut un profit net de 2,49 milioane lei, iar la S1 afișa o pierdere de 1,11 milioane lei.

Activele totale ale Farmaceutica Remedia erau, la data de 30 septembrie, de 240,66 milioane lei, cu 3,73% mai mici decât cele de 260,37 milioane lei prinse în contabilitate la sfârșitul anului trecut. În aceeași perioadă, datoriile totale au fost reduse cu 21,60%, la 165,66 milioane lei, de la 211,31 milioane lei, cea mai mare parte a acestor obligații, în echivalent 156,06 milioane lei, fiind reprezentată de datoriile la furnizori.

Compania îl are ca acționar majoritar al companiei pe omul de afaceri Valentin-Norbert Țăruș cu o participație de 81,51% din titluri, iar la ultimul preț de închidere de la BVB, de 0,6000 lei/acțiune, capitalizarea bursieră se situează la 63,65 milioane lei (13,07 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
farmaceutica remedia
bvb
bursa
help net