Perspectiva eliminării unor prevederi ale „taxei pe lăcomie” readuce la BVB lichiditatea și creșterile. Un nou maxim post-criză

Perspectiva eliminării unor prevederi ale „taxei pe lăcomie” readuce la BVB lichiditatea și creșterile. Un nou maxim post-criză
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 27 aug 2019

Bursa românească a câștigat peste 2 procente, pe volume sporite, și atinge un nou maxim post-criză în contextul în care comisia de resort din Camera Deputaților a avizat favorabil aborgarea punctelor privind plafonarea gazelor și taxa de 2% în energie din ordonanța de urgență care a produs cutremurul bursier de la cumpăna dintre ani.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

O etapă de lâncezeală la Bursa de Valori București caracterizată de oscilații modeste și de o lichiditate foarte slabă a fost ruptă brutal de o ședință cu tranzacții în creștere și un puseu de apreciere consistent. Factorul de catalizare îl reprezintă un pas înapoi făcut de stat. Cu fostul lider al majorității parlamentare Liviu Dragnea încarcerat și cu fostul consilier guvernamental Darius Vâlcov debarcat, principalii promotori ai unor politici care vizau un aport mai ridicat al multinaționalelor la bugetul de stat, mediul politic consimte la abrogarea unor măsuri fiscale introduse în așa-numita „taxă pe lăcomie” ce a antrenat o prăbușire majoră pe bursă la cumpăna dintre ani.

„Îndulcirea” prevederilor drastice inițiale a facilitat o revenire a cotațiilor, iar în această vară recuperarea era deja integrală și piața atingea noi maxime post-criză. În aceeași linie, Comisia de Industrii a Camerei Deputaților a avizat abrogarea din celebra OUG nr. 114/2018 a articolelor prin care se plafonase prețul gazelor naturale de producție internă pentru populație și CET-uri la 68 lei/MWh, se reintroduseseră prețurile reglementate la energia electrică destinată consumatorilor casnici clienți ai furnizorilor de ultimă instanță și se majorase de la 0,2% la 2% taxa percepută de ANRE operatorilor din energie și gaze.

Criptomoneda Libra pregătită de Facebook, în atenția Comisiei Europene CITEȘTE ȘI Criptomoneda Libra pregătită de Facebook, în atenția Comisiei Europene

Reacția în piață a fost puternică, tendința ascendentă conturându-se încă de la orele prânzului și accelerându-se în apropierea închiderii. Creșterile au fost generalizate. În top 15 tranzacționate, 14 titluri au consemnat aprecieri, iar o singură acțiune a fost în staționare pe nivelul de referință al sesiunii precedente.

Este un puseu alimentat de ordine de cumpărare semnificativ sporite și care au dus rulajul pieței de acțiuni la 54,52 milioane lei (11,55 milioane euro), concentrat în proporție de peste jumătate de cele mai tranzacționate 3 acțiuni.

Cele mai importante schimburi, însumând 12,06 milioane lei,  s-au înregistrat pe titlurile Electrica (EL), care au urcat cu 2,69%, până la prețul de 11,45 lei/acțiune, în condițiile în care compania ar urma să fie direct beneficiară a modificărilor preconizate astăzi pentru ordonanța de urgență promovată în luna decembrie a anului trecut. Volume sporite pe acest emitent au existat încă de săptămâna trecută, când Profit.ro a semnalat că pe acest emitent se ajunge la un punct de răscruce, sub aspect tehnic. Cotația a lovit astăzi partea superioară a “triunghiului ascendant” conturat încă de la începutul acestui an, așa cum se vede pe graficul atașat.

Perspectiva eliminării unor prevederi ale „taxei pe lăcomie” readuce la BVB lichiditatea și creșterile. Un nou maxim post-criză

Argument pentru soliditatea mișcării de astăzi, acțiunea cea mai lichidă a bursei românești, cea a Băncii Transilvania (TLV), a avut volume bune, echivalente cu 11,77 milioane lei, și a înregistrat un salt de 2,37%, în linie cu media pieței, până la prețul de 2,3800 lei/acțiune. Pe același emitent s-a realizat și un transfer special, în valoare de 1,71 milioane lei.

Cealaltă acțiune bancară lichidă de la cota BVB, cea a BRD Groupe Société Générale (BRD), a crescut cu 1,80%, până la prețul de 13,60 lei/acțiune, pe fondul unor tranzacții de 2,51 milioane lei.

Explozie în afaceri cu elicopterele CITEȘTE ȘI Explozie în afaceri cu elicopterele

Piața a crescut în ansamblul ei. Indicele compozit BET Plus a avansat cu 2,28%, iar indicele reprezentativ BET s-a apreciat cu 2,37%, până la nivelul de 9.258,55 de puncte. Cotația a explodat peste maximul precedent, după mai multe zile în care a fost testată ca suport mobil o aglomerare de medii mobile relevante în proporții Fibonacci, așa cum se vede pe graficul atașat.

Perspectiva eliminării unor prevederi ale „taxei pe lăcomie” readuce la BVB lichiditatea și creșterile. Un nou maxim post-criză

Piața a supraperformat pe segmentul energetic al cărui indice sectorial BET-NG a crescut cu 2,52%. Potențială beneficiară a modificărilor ordonnanței, compania Romgaz Mediaș (SNG) a câștigat 2,71% la nivelul capitalizării bursiere, prețul de închidere fiind de 34,05 lei/acțiune, într-o sesiune în care a cumulate schimburi de 3,13 milioane lei. O amplitudine încă și mai mare a aprecierii, de 3,24%, au avut titlurile OMV Petrom (SNP), care au închis la prețul de 0,4145 lei/acțiune.

Dinspre piața petrolului nu a venit neapărat un ajutor, cotația țițeiului de tip Brent menținându-se la Londra sub reperul de 60 dolari/baril. De altfel, mișcările au fost neconcludente pe piețele bursiere ale lumii, fapt pentru care cotațiile de la BVB s-au mișcat doar sub factorul poveștii interne a eliminării unor taxe pentru mediul corporativ. În Europa, închiderile au fost divergente: +0,65% indicele Euro Stoxx 50, -0,08% pentru indicele FTSE100 de la Londra, +0,67% pentru indicele CAC40 de la Paris, +0,62% pentru indicele DAX30 de la Frankfurt, -0,14% pentru indicele WIG20 de la Varșovia, -1,40% pentru indicele BUX de la Budapesta și -0,50% pentru indicele PX de la Praga.

Profit de un miliard de lei al Romgaz în prima jumătate a anului, în urma majorării prețurilor de pe piața concurențială CITEȘTE ȘI Profit de un miliard de lei al Romgaz în prima jumătate a anului, în urma majorării prețurilor de pe piața concurențială

La București, titlurile Fondul Proprietatea (FP) au atins noi maxime în piața secundară, la prețul de 1,1250 lei/acțiune, pe al 3-lea rulaj al pieței, de 8,17 milioane lei. Cotația a fost susținută de oferta publică de răscumpărare închisă săptămâna trecută și derulată la prețul de 1,2100 lei/acțiune pentru un număr de 150,00 milioane de acțiuni, reprezentând 1,65% din capitalul social al emitentului.

O altă societate de la categoria fondurilor închise de investiții de la BVB, SIF Muntenia (SIF4), a anunțat astăzi că va derula în perioada 4-17 septembrie o ofertă publică de răscumpărare pentru 37,03 milioane acțiuni proprii, reprezentând 4,59% din totalul titlurilor. Prețul de 0,7200 lei/acțiune anunțat al operațiunii care va fi intermediată de BRK Finanical Group (BRK) a fost de natură să tracteze și cotația în piața secundară. Astfel, titlurile SIF-ului au urcat cu 1,79%, până la prețul de 0,6820 lei/acțiune, pe tranzacții de aproape 961.000 de lei. Acesta este și contextul în care indicele financiar BET-FI a avansat cu 1,06%, până la nivelul de 40.663,98 de puncte.

Tudor Ciurezu (SIF Oltenia): Programul de răscumpărări, amânat urmare a șicanelor SIF Banat Crișana și ASF. „Nu ne lasă să lucrăm!” CITEȘTE ȘI Tudor Ciurezu (SIF Oltenia): Programul de răscumpărări, amânat urmare a șicanelor SIF Banat Crișana și ASF. „Nu ne lasă să lucrăm!”

Piața a fost astăzi suficient de generoasă din punctul de vedere al lichidității astfel încât să-și îndrepte atenția și către alți emitenți. Titlurile Sphera Franchise Group (SFG) au avut o revenire de 0,53%, până la prețul de 19,00 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 3,21 milioane lei în piața seundară. Pe acest emitent, care operează lanțurile de alimentație publică pizza Hut, pizza Hut Delivery, KFC și Taco Bell, s-a realizat și o tranzacție specială în piața deal, în valoare de 950.000 de lei.

Transferuri de tip deal s-au efectuat și pe titlurile Armătura Cluj-Napoca (ARM) cu 10,23 milioane acțiuni proprii, reprezentând peste un sfert din capitalul social al emitentului. Prețul de 2,0000 lei/acțiune la care s-a realizat schimbul a ridicat valoarea acestuia la 2,04 milioane lei și capitalizarea de piață a companiei la 8,00 milioane lei (1,69 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
brd
omv petrom
fondul proprietatea
romgaz
electrica
sphera