SIF Transilvania, câștig sporit la mare, la soare

SIF Transilvania, câștig sporit la mare, la soare
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 27 feb 2019

THR Marea Neagră, compania care concentrează deținerile SIF Transilvania pe litoralul românesc, și-a majorat de aproape 6 ori profitul net într-un sezon estival reușit.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră (EFO) – companie care operează 24 de unități hoteliere în stațiunile Eforie Nord, Eforie Sud, Neptun, Venus și Saturn – a obținut anul trecut venituri totale din exploatare de 48,4 milioane lei, față de cele de 38,98 milioane lei. În același răstimp, cheltuielile totale de exploatare au urcat cu 36,80%, la 50,41 milioane lei, de la 36,85 milioane lei.

Rezultatul din exploatare al companiei la care SIF Transilvania are o deținere de 77,71% din capitalul social a fost de 13,05 milioane lei, de peste 6 ori mai mare decât cel de 2,13 milioane lei din exercițiul financiar anterior. Profitul net a crescut cu 483,85%, la 9,40 milioane lei, de la 1,61 milioane lei, însă este mai mic decât câștigul net de 12,16 milioane lei înregistrat la 9 luni.

Descinderi pe șantierul unui complex imobiliar aparținând omului de afaceri Ovidiu Șandor, la Timișoara. Autoritățile suspectează că ar lucra muncitori din străinătate care nu au documente legale CITEȘTE ȘI Descinderi pe șantierul unui complex imobiliar aparținând omului de afaceri Ovidiu Șandor, la Timișoara. Autoritățile suspectează că ar lucra muncitori din străinătate care nu au documente legale

La data de 31 decembrie 2018, activele totale ale THR Marea Neagră se ridicau la 266,84 milioane lei, în urcare cu 4,08% față de cele de 256,38 milioane lei de la sfârșitul anului 2017. În același interval de raportare, datoriile totale s-au majorat cu 59,53%, la 8,12 milioane lei, de la 5,09 milioane lei.

Compania cu dețineri hoteliere pe litoralul românesc la Marea Neagră este listată la cota BVB și, la ultimul preț de închidere, de 0,0916 lei/acțiune, are o capitalizare de piață de 53,03 milioane lei (11,13 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
thr marea neagra
sif transilvania
bvb
bursa