Statul ține de strategia vânzării unor pachete de acțiuni de 20-25%. Se pregătesc Hidroelectrica, CEC Bank și Telekom

Statul ține de strategia vânzării unor pachete de acțiuni de 20-25%. Se pregătesc Hidroelectrica, CEC Bank și Telekom

Hidroelectrica, din nou prima pe lista listărilor de stat.

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 17 sep 2016

Autoritățile vizează continuarea listării pe bursă a unor pachete minoritare ale statului. Vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) Mircea Ursache spune că a fost convenită vânzarea a 20-25% din titlurile deținute la companiile Hidroelectrica, CEC Bank și Telekom România și derularea unei oferte secundare la OMV Petrom.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Participațiile statului la companii ar trebui ținute „într-o singură mână” și nu împărțite la mai multe ministere, spune vicepreședintele ASF. „Așa e în toată Europa”, a declarat acesta.

Ministerele, în loc să se ocupe de strategii, se preocupă de cine numesc în Consiliile de Administrație, a mai zis Ursache.

El a afirmat că a participat, alături de oficiali guvernamentali și ai Băncii Naționale a României, la grupul de lucru pentru proiectul „România competitivă” și acolo s-a discutat despre listările pe bursă ca fiind un proces permanent.

Prima ofertă publică primară ar urma să fie pentru un pachet de 20-25% din Hidroelectrica, însă nu a fost avansat un termen. De asemenea, s-a convenit că vor fi vândute pachete similare la CEC Bank și Telekom România Communications.

În plus, vor fi pregătite oferte secundare. De exemplu, la Romgaz Mediaș (SNG) va fi scos un pachet suplimentar, pentru ca societatea să se încadreze din punct de vedere al criteriilor de piață emergentă ale Morgan Stanley, iar la OMV Petrom (SNP) se intenționează punerea pe piață a pachetului de 7%.

viewscnt
Afla mai multe despre
asf
mircea ursache
hidroelectrica
bvb
bursa
listare
ipo
romgaz
telekom
omv petrom