Tudor Ciurezu (SIF Oltenia): Programul de răscumpărări, amânat urmare a șicanelor SIF Banat Crișana și ASF. „Nu ne lasă să lucrăm!”

Tudor Ciurezu (SIF Oltenia): Programul de răscumpărări, amânat urmare a șicanelor SIF Banat Crișana și ASF. „Nu ne lasă să lucrăm!”

Tudor Ciurezu a fost premiat anul trecut de BVB pentru "tranzacția anului", dar se află sub "bombardamentele" SIF Banat Crișana de luni de zile.

scris 26 aug 2019

Conflictul cu SIF Banat Crișana și SIF Muntenia, societăți care au cerut revocarea actualei conduceri a SIF Oltenia, a perturbat întreaga activitate a SIF-ului cu sediul la Craiova, spune președintele acestuia, Tudor Ciurezu. „De 2 luni de zile practic acționăm timid pe piață.”

Tudor Ciurezu, președintele cu funcții executive de la SIF Oltenia (SIF5), a mutat câștigător în piață în 2018-2019, în tranzacțiile cu acțiuni bancare. Poate prea curajos, i-au imputat chiar unii acționari care au căutat să-i amputeze din marja de manevră, iar apoi chiar i-au cerut capul. Acum, însă, Ciurezu a luat mâna de pe „butoane”. El însuși reclamă faptul că acționează doar timid în piață în condițiile în care fortăreața sa de la Craiova este asediată de contestatari.

Amânarea programului de răscumpărare aprobat de Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor este o consecință a unor incertitudini legate de actualul status-quo, în care SIF Banat Crișana (SIF1) și SIF Muntenia (SIF4), care dețin împreună aproape 5% din acțiunile SIF Oltenia, au cerut revocarea unor membri ai boardului societății craiovene, inclusiv a lui Ciurezu. O spune chiar acesta. „N-am putut să realizăm acest program de răscumpărare din cauza lor”, a declarat el pentru Profit.ro.

Vânzările de produse biodegradabile prin Carrefour generează afaceri în creștere explozivă la Prodplast CITEȘTE ȘI Vânzările de produse biodegradabile prin Carrefour generează afaceri în creștere explozivă la Prodplast

Acționarii au aprobat răscumpărarea a până la 30,00 milioane de acțiuni SIF Oltenia, reprezentând 5,17% din capitalul social al emitentului și în acest sens societatea a disponibilizat la capitolul „alte rezerve” suma de 12,18 milioane lei, echivalentul a 12,65% din profitul net obținut anul trecut. „Am avut resurse financiare acumulate la dispoziția societății pentru realizarea programului de răscumpărare”, întărește Ciurezu, adăugând că acțiunile de contestare a sa au condus la amânarea programului.

O serie de decizii ale Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) care mai întâi nu au identificat concertări ale unor entități despre care Ciurezu afirmă că gravitează în jurul SIF Banat Crișana și apoi dispuneri pentru convocarea unei AGA în care i se cere revocarea a atras nemulțumirea celui care de peste un sfert de veac își leagă numele de SIF Oltenia. „Acțiunile de acum ale Autorității nu au alt scop decât să intimdeze și să abată conducerea de la drumul ferm pe care merge, acela de creștere a valorii societății”, a declarat Ciurezu.

Purcari Wineries și-a ameliorat profitul semestrial CITEȘTE ȘI Purcari Wineries și-a ameliorat profitul semestrial

În pofida dispunerilor succesive ale ASF, Consiliul de Administrație al SIF Oltenia nu a convocat AGA la solicitarea SIF Banat Crișana și SIF Muntenia, invocând neîndelinirea unor probleme legale de formă și fond ale respectivului demers și, ulterior, coborârea sub pragul de 5% la care pot antrena desfășurarea unei AGA a celor 2 acționari.

Ciurezu chiar s-a simțit sub asediu în ultimele luni. „Nu ne lasă să lucrăm!” Nu ne lasă să lucrăm!”, repetă în discuția telefonică pe care a avut-o cu Profit.ro. „De 2 luni de zile practic acționăm timid pe piață”, recunoaște șeful de la SIF Oltenia.

Este un om cunoscut pentru curajul său și care l-a dovedit în tranzacțiile cu acțiuni bancare. Mai întâi a avut tăria ca în anul 2011 să nu se miște în tandem cu celelalte SIF-uri în cadrul ofertei prin care Erste a încercat să concentreze în mâna sa pachetele deținute de acestea la BCR. Rămas captiv ani buni în respectiva bancă nelistată, finalmente Ciurezu a mutat în a 2-a parte a anului trecut. SIF Oltenia a vândut participația de 6,29% din BCR pentru o sumă pe care crede că în actualul context, în care grupul bancar de la Viena tocmai a luat decizia desființării BCR Banca pentru Locuințe, șeful societății de la Craiova crede că nu ar mai putea-o obține: „Ne mai dădeau nouă austriecii 140 milioane de euro acum?!”

Banii obținuți din vânzarea participației la BCR au fost utilizați pentru achiziția în echivalent de 6% acțiuni la instituții de credit cotate. SIF Oltenia a cumpărat pe panica de la cumpăna dintre ani acțiuni Banca Transilvania (TLV) și BRD Groupe Société Générale (BRD), plasamente care acum au o valoare cu peste 40% mai mare, dacă includem și dividendele încasate.

Își va regăsi Ciurezu curajul încercat în confruntarea cu contestatarii săi și care la o AGEA din mai au arătat că deja concentrează suficiente acțiuni pentru a înclina balanța voturilor atunci când au trecut o modificare a Actului Constitutiv care îi ciuntește puterile șefului de la SIF Oltenia? Președintele societății spune că atunci când apele se vor fi limpezit, ar urma să vină și cu răscumpărările în piață. „Am păstrat lichidități pentru eventualitatea în care se creează condiții pentru derularea programului”, a conchis acesta.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
sif oltenia
sif banat crisana
tudor ciurezu
sif munetnia