Piețele europene au întrerupt un raliu de șapte zile, trase în jos de bănci și de companiile petroliere

Piețele europene au întrerupt un raliu de șapte zile, trase în jos de bănci și de companiile petroliere
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 16 feb 2017

Acțiunile europene au închis joi în teritoriu negativ pentru prima dată în opt ședințe, după ce ieri au bifat un nou maxim al ultimelor 14 luni, trase în jos de bănci și de companiile petroliere. Gigantul elvețian din industria alimentară Nestle a contribuit și el la declinul indicelui paneuropean Stoxx Europe 600, după ce a raportat vânzări sub așteptările analiștilor în 2016 și a estimat o creștere modestă pentru acest an.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Stoxx Europe 600 a pierdut 0,4%, până la 370,10 puncte. Miercuri, indicele a închis la 371.47 puncte, un nou maxim începând cu 7 decembrie 2015. Europe 600 a avansat în șapte din ultimele opt ședințe, cel mai lungă perioadă de câștiguri din iulie 2015, potrivit MarketWatch.

Creșterile au survenit pe fondul optimismului alimentat de comentariile recente ale președintelui SUA, Donald Trump, care și-a exprimat susținerea față de politicile Japoniei și Chinei, precum și în urma sugestiilor referitoare la o majorare a dobânzii cheie “mai degrabă mai curând, decât mai târziu” venite din partea băncii centrale americane.

Pierderi de 40 milioane euro la Romcab, anul trecut CITEȘTE ȘI Pierderi de 40 milioane euro la Romcab, anul trecut

Acțiunile bancare europene au beneficiat de pe urma comentariilor, indicele de sector urcând, miercuri, la cel mai ridicat nivel din ultimele trei săptămâni. În ședința de astăzi, însă, indicele a consemnat un declin de 0,8%. Titlurile Deutsche Bank s-au depreciat cu 1,9%, cele ale UniCredit cu 2,2%, UBS Group a pierdut 1,3% din valoare, iar proprietarul BCR, banca austriacă Erste, a închis pe minus cu 0,6%.

Titlurile Nestle, cel mai mare jucător din industria alimentară la nivel mondial în funcție de venituri, au încheiat ziua cu o scădere de 1%, după ce pe parcursul ședinței au coborât cu până la 2,3%, pe fondul rezultatelor financiare sub așteptări. Grupul elvețian a raportat vânzări de 89,5 miliarde franci elvețieni (84 miliarde euro) în 2016 și un profit de 8,5 miliarde franci (aproximativ 8 miliarde euro), în scădere de la 9,1 miliarde franci în 2015. Pentru acest an, Nestle estimează o creștere de 2-4% a vânzărilor, ceea ce înseamnă că grupul va rata pentru al cincilea an consecutiv ținta de creștere organică de 5-6% pe an.

În sectorul energetic, acțiunile Royal Dutch Shell s-au depreciat cu 2,1%, iar cele ale BP cu 2% în ziua ex-dividend, care reprezintă sfârșitul perioadei în care investitorii pot cumpăra acțiuni cu drept de dividend.

Pe partea de creșteri, acțiunile Air France-KLM au urcat cu 12,8%, după ce operatorul aerian a raportat un profit operațional în creștere cu 35% pentru anul trecut, până la 1,05 miliarde euro, pe fondul scăderii prețurilor pentru combustibil.

Titlurile Coca-Cola HBC s-au apreciat cu 4,9%, în condițiile în care îmbuteliatorul grupului american Coca-Cola a obținut un profit mai mare cu 12% comparativ cu 2015, în contextul scăderii costurilor. În România, Coca-Cola HBC a consemnat vânzări în urcare cu 9% anul trecut, la 167,4 milioane navete.

viewscnt
Afla mai multe despre
actiuni europene
burse
evolutii