Profitul net al BNP Paribas a crescut de peste două ori în T4, susținut de operațiunile de investment banking

Profitul net al BNP Paribas a crescut de peste două ori în T4, susținut de operațiunile de investment banking
Profit.ro
Profit.ro
scris 7 feb 2017

Profitul net al BNP Paribas, cea mai mare bancă din Franța în funcție de active, a crescut de peste două ori în trimestrul patru, susținut de operațiunile de investment banking, revenind după un trimestru dificil în 2015, transmite MarketWatch.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Banca a obținut un profit net de 1,44 miliarde de euro în cele trei luni încheiate pe 31 decembrie, față de 665 de milioane de euro în intervalul similar al anului precedent, scrie News.ro.

Veniturile au avansat cu 2%, la 10,66 miliarde de euro.

Profitul net a fost redus totuși cu 127 de milioane de euro, în urma revizuirii în sens negativ a activelor diviziei BNP Paribas din Polonia și a costurilor de restructurare, fiind sub așteptările analiștilor, de 1,57 miliarde de euro, arată un sondaj efectuat de firma de analiză a datelor FactSet.

În 2016, BNP Paribas a obținut un profit net de 7,7 miliarde de euro, cel mai ridicat din ultimii șase ani. În schimb, Deutsche Bank, cea mai mare bancă germană, a raportat pierderi pentru al doilea an consecutiv, din cauza costurilor pentru litigii, în timp ce Unicredit, cea mai mare bancă din italia, va anunța un rezultat negativ annual de aproximativ 11,8 miliarde de euro și a lansat o majorare de capital record, de 13 miliarde de euro.

INFOGRAFIC Peste jumătate din traficul de internet din 2016 nu a fost realizat de oameni CITEȘTE ȘI INFOGRAFIC Peste jumătate din traficul de internet din 2016 nu a fost realizat de oameni

BNP Paribas anticipează pentru următorii trei ani o creștere anuală a profitului net cu peste 6,5%, datorită ținerii sub control a cheltuielilor și a majorării veniturilor, mai ales ale serviciilor financiare internaționale și a operațiunilor de investment banking, potrivit planului strategic prezentat marți.

viewscnt
Afla mai multe despre
bnp paribas
investment banking