Studiu: Trei sferturi dintre companiile românești înregistrează întârzieri la plata obligațiilor către parteneri

Studiu: Trei sferturi dintre companiile românești înregistrează întârzieri la plata obligațiilor către parteneri
scris 26 apr 2016

România este printre cele mai puțin punctuale țări din Europa în privința plăților comerciale, potrivit unui studiu realizat de compania italiană de consultanță Cribis D&B. Doar un sfert dintre companiile românești efectuează plățile rezultate din tranzacțiile comerciale înainte de data scadentă, sub procentajul raportat de Ungaria sau Lituania, însă peste media din Marea Britanie sau Grecia.

Ediția din acest an a studiului întocmit de Cribis D&B analizează comportamentul companiilor privind plățile comerciale din 20 de state europene.

Danemarca conduce clasamentul, în condițiile în care nu mai puțin de 87% dintre companii se achită la timp de obligațiile către partenerii de afaceri, potrivit raportului, citat de publicația Milano Finanza (MF). Pe locul doi în privința punctualității se situează companiile din Germania (72,3%), urmate de firmele din Lituania (61,7%), Ungaria (59,8%) și Olanda (54,1%).

România se află în topul 5 al celor mai puțin punctuale state europene, plățile comerciale fiind efectuate la timp în cazul a 25,5% dintre companii. Un procentaj mai scăzut se observă în Marea Britanie (24,1% dintre companii), Grecia (22,7%), Bulgaria (21,7%) și Portugalia (20,1%).

viewscnt
Afla mai multe despre
plati comerciale
studiu
cribis d&b
romania
clasament
europa