Ursache, ASF: Listarea Digi și, posibil, a Hidroelectrica în 2017 va ajuta România să treacă la statutul de piață emergentă

Ursache, ASF: Listarea Digi și, posibil, a Hidroelectrica în 2017 va ajuta România să treacă la statutul de piață emergentă
Profit.ro
Profit.ro
scris 2 mai 2017

Listarea recentă a Digi Communications NV, unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii de telecomunicații din România și Ungaria, dar și posibila listare a producătorului de energie Hidroelectrica, una din cele mai profitabile companii de stat, vor genera includerea României pe lista țărilor cu statut de piață emergentă, a declarat pentru News.ro vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Mircea Ursache.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

”Oferta publică inițială de vânzare de acțiuni emise de Digi Communication NV e o prelungire a interesului pe care emitenții privați îl manifestă pentru tranzacționare pe piața de capita românească. După reușita MedLife, care s-a listat în luna decembrie, avem, iată, la un interval scurt de timp un nou emitent privat care se tranzacționează pe BVB”, a afirmat Ursache.

Digi Communications NV a lansat vineri o ofertă publică inițială (IPO) pe Bursa de Valori București (BVB), estimând că va obține până la 1,218 miliarde lei din listare, în contextul în care vor fi vândute până la 21,74 milioane de acțiuni la un preț de ofertă estimat a fi între 38 lei și 56 lei pe acțiune.

Oferta de retail garantată Digi (RCS&RDS), pentru persoane fizice, ce cuprinde 534.000 de acțiuni și care a fost lansată vineri dimineață, a fost cumpărată integral în doar o oră și jumătate.

În ceea ce privește listarea companiei de stat Hidroelectrica, unul din cei mai mari producători de energie din țară, aceasta este estimată de autorități a avea loc în acest an.

”Listarea Digi Communications este o expresie a interesului din ce în ce mai mare pentru finanțarea economiei pe piața de capital, astfel încât cu fiecare listare practic ponderea finanțării economiei să se schimbe în favoarea pieței de capital, în detrimentul finanțării prin sistemul bancar. În afară de caracterul economic, l-aș numi un eveniment foarte important, pentru că în aceste zile companiile de rating internaționale evaluează România pentru trecerea la statutul de piață emergentă, de la statutul pe care îl are în prezent, de piață de frontieră”, a spus reprezentantul ASF.

Tranșa investitorilor instituționali reprezintă 85% din total, echi­valentul a 18,4 milioane de acțiuni, în vreme ce tranșa investitorilor de retail numără 3,2 milioane de acțiuni.

Ursache a subliniat că listarea va schimba și categoria investitorilor interesați de o piață de froniteră.

Creditorii lui Sebastian Ghiță scot la vânzare imobilele Asesoft Technologies. Printre ele, un bloc din Ploiești cu 23 de apartamente CITEȘTE ȘI Creditorii lui Sebastian Ghiță scot la vânzare imobilele Asesoft Technologies. Printre ele, un bloc din Ploiești cu 23 de apartamente

”Acest lucru înseamnă că, în cazul în care vom fi upgradați la statutul de piață emergentă, categoria și nivelul investitorilor instituționali se schimbă, în sensul capacității de investiții a acestora”, adaugă reprezentantul ASF.

Ursache consideră că atât listarea Digi, cât și a MedLife ajută România pentru evaluările pe care agențiile de rating le fac la adresa României.

”Iar dacă se mai întâmplă și ceea ce s-a anunțat de către consiliul de supraveghere al Hidroelectrica, care a dat un semnal foarte bun pentru piața românească, și anume că în termen de patru luni se va reiniția procesul de listare a producătorului de energie, atunci eu cred că România va avea până la sfârșitul acestui an includerea pe lista țărilor care vor fi trecute la statutul de piață emergentă”, precizează oficialul autorității.

Ursache spune că principa problemă a pieței de capital în prezent o reprezintă lichiditatea și nivelul tranzacțiilor de pe piață.

”Un alt aspect important pe piața de capital este fuziunea Bursei de Valori București (BVB) cu Bursa Sibex din Sibiu. Este un eveniment foarte important, un model care respectă practica europeană. Prin această fuziune, unul dintre obiectivele ASF în programul început acum patru ani este îndeplinit”, a menționat vicepreședintele ASF.

Potrivit acestuia, listările arată că singurul mod în care o companie și un fond de investiții devin atractive pentru investitori este dacă managementul este transparent și guvernanța este corporativă.

Mai mult, aceste listări importante vor crește încrederea investitorilor, dar vor majora și valoarea acțiunilor.

viewscnt
Afla mai multe despre
mircea ursache
asf
digi
hidroelectica