VIDEO Cazinourile din Macau, la prima creștere de venituri din ultimii 3 ani

VIDEO Cazinourile din Macau, la prima creștere de venituri din ultimii 3 ani

Sursa foto: Richie Chan / dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 2 ian 2018

Principala destinație asiatică pentru jocurile de noroc, Macau a avut de suferit după șocul financiar traverst de China în anii 2014-2015, dar acum industria de gambling a revenit pe creștere.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Dacă în America când spui jocuri de noroc, te gândești la Las Vegas, în Asia reperul este Macau. Totuși, orașul aflat sub tutela Chinei, fostă colonie portugheză, s-a zbătut în ultimii ani în condițiile în care stresul financiar din a 2-a economie a lumii a afectat cheltuielile discreționare, deci inclusiv industriu de gambling.

Este un impas care pare a fin fost surmontat. În 2017, pentru prima dată în ultimii 3 ani, veniturile companiilor din sectorul jocurilor de noroc au crescut, potrivit datelor oficiale preluate de Reuters. Este un avans de 19%, până la un nivel de 265,7 miliarde patacas (33,13 miliarde dolari). Sunt cifre în acord cu așteptările analiștilor care indicau sume cuprinse între echivalentul a 33 miliarde dolari și 34 miliarde dolari.

Bani românești pentru extindere internațională. Superbet aduce la cota BVB o emisiune de obligațiuni de aproape 10 milioane lei CITEȘTE ȘI Bani românești pentru extindere internațională. Superbet aduce la cota BVB o emisiune de obligațiuni de aproape 10 milioane lei

Câștigurile sunt obținute de companii locale puternice listate pe bursa de la Hong Kong, precum Sands China Ltd., Wynn Macau Ltd., Galaxy Entertainment Group Ltd. sau Melco Resorts & Entertainment Ltd., dar și de reprezentanțe ale unor grupuri internaționale cum ar fi SJM Holdings Ltd. Și MGM China Holdings Ltd. Ultimul holding are programată deschiderea unei noi unități chiar în această lună.

Industria locală a jocurilor de noroc a fost afectată puternic de șocul financiar din anul 2015 care a survenit în contextul unui flux negativ de capital occidental dinspre Asia. Banca americană de investiții JP Morgan a identificat un vârf de 570 miliarde dolari al acestei „fugi a capitalului” în intervalul aprilie – septembrie 2015, dintre care 360 miliarde dolari au reprezentat-o repatrierile din China. În anul 2014, ieșirile de capital din China s-au ridicat la 800 miliarde dolari, potrivit lui Charles Dumas de la Lombard Street Research. Robin Brooks, chief FX strategist la banca americană de investiții Goldman Sachs, spunea atunci că este „dincolo de ce s-a văzut vreodată în istorie“.

În urmă cu 2 ani, un reportaj CNN Money surprindea impasul prin care trecea industria jocurilor de noroc din Macau, cu un declin de 36% al veniturilor.

viewscnt
Afla mai multe despre
macau
china
jocuri de noroc