Premierul Islandei pleacă nervos din mijlocul unui interviu, întrebat despre firme offshore

Premierul Islandei pleacă nervos din mijlocul unui interviu, întrebat despre firme offshore
Thomas Dincă
Thomas Dincă
scris 4 apr 2016

Prim-ministrul Islandei, Sigmundur David Gunnlaugsson, a plecat nervos din mijlocul unui interviu pe care îl acorda unui jurnalist străin, după ce a fost întrebat dacă a ascuns, prin intermediul unei firme offshore, milioane de dolari în trei bănci, în perioada crizei financiare din țara sa.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Interviul a fost organizat în contextul informațiilor prezentate în urma unei anchete jurnalistice efectuate în comun de 107 instituții media și coordonată de ICIJ și publicația germană Süddeutsche Zeitung, care relevă că șefi de stat și alți politicieni de rang înalt, miliardari, celebrități, sportivi, dar și rețele criminale se numără printre beneficiarii reali a peste 214.000 de societăți offshore înregistrate în 21 de paradisuri fiscale.

În momentul în care premierului Islandei a fost întrebat concret despre compania offshore Wintris, despre care se bănuiește că a înființat-o în 2007, alături de soție, fără să o declare atunci când a fost numit prim-ministru, Gunnlaugsson s-a ridicat și a părăsit camera în care susținea interviul, în pofida insistenței jurnalistului de a răspunde la întrebări.

Opoziția a anunțat luni că va depune o moțiune de cenzură împotriva Cabinetului lui Gunnlaugsson, iar mai multe organizații au programat o serie de proteste în fața clădirii Parlamentului, potrivit presei internaționale.  

 

 

viewscnt
Afla mai multe despre
islanda
interviu
offshore