Americanii de la 3Pillar Global deschid un centru de dezvoltare la Iași, al treilea din România. Compania angajează 50 de specialiști IT

Americanii de la 3Pillar Global deschid un centru de dezvoltare la Iași, al treilea din România. Compania angajează 50 de specialiști IT

David DeWolf, CEO 3Pillar Global

Profit.ro
Profit.ro
scris 6 apr 2017

3Pillar Global, companie americană de servicii IT, deschide al treilea centru de dezvoltare din România la Iași, în a doua jumătate a lunii mai.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Centrul din Iași va fi al treilea din România, după Cluj-Napoca, deschis în 2009, și Timișoara, inaugurat în 2012. 

“Deschiderea unui nou centru de dezvoltare reprezintă un pas important pentru 3Pillar Global. Am explorat o serie de opțiuni și am fost impresionați de tot ce are orașul Iași de oferit. Cu o viață culturală extrem de ofertantă, un număr mare de talente și un sector tehnologic performant ce trece printr-o perioadă de dezvoltare accelerată, Iași este orașul ideal pentru a atrage noi membrii în echipa 3Pillar Global. Centrul din acestă regiune va fi o componentă cheie a strategiei de creștere globală a 3Pillar Global”, a declarat David DeWolf, CEO-ul companiei.

Anul acesta, 3Pillar Global își propune să angajeze un număr de 50 specialiști IT în centrul din Iași, urmând ca numărul lor să depășească 100 până în 2018.

Ford anunță oficial angajarea a 976 de persoane la Craiova, pentru liniile de producție ale modelului EcoSport. Ford a operat concedieri masive în ultimii ani CITEȘTE ȘI Ford anunță oficial angajarea a 976 de persoane la Craiova, pentru liniile de producție ale modelului EcoSport. Ford a operat concedieri masive în ultimii ani

3Pillar Global Romania face parte dintr-o companie internațională înființată în 2006 în Statele Unite ale Americii, care desfășoară operațiuni pe trei continente.

În România, compania americană este prezentă din anul 2009 și a consemnat în 2015, conform celor mai recente date, o cifră de afaceri de 50,8 milioane de lei și un profit net de 3,6 milioane de lei, ambii indicatori fiind față de anul precedent

viewscnt
Afla mai multe despre
3pillar global
servicii it
iasi