Apple, acuzată că stochează pe serverele sale istoricul convorbirilor realizate cu iPhone

Apple, acuzată că stochează pe serverele sale istoricul convorbirilor realizate cu iPhone
Liviu Mihai
Liviu Mihai
scris 21 nov 2016

Elcomsoft, o companie de securitate specializată în aplicații de recuperat parole, acuză Apple că stochează pe serverele sale istoricul convorbirilor utilizatorilor, fără acceptul acestora.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

CEO-ul Elcomsoft, Vladimir Katalov, susține că, dacă este activat serviciul iCloud, cel care presupune backup-ul și sincronizarea datelor prin intermediul serverelor companiei, Apple copiază pe serverele sale inclusiv istoricul ultimelor patru luni.

Informațiile vizate includ numere de telefon, ora și durata apelurilor, precum și listele de apeluri ratate sau respinse. În plus, sunt salvate în iCloud inclusiv apelurilor audio și video realizate cu aplicația FaceTime.

Cei de la Elcomsoft susțin că acest lucru se întâmplă cel puțin din martie 2015, atunci când Apple a lansat versiunea 8.2 de iOS.

Înființată în 1990, ElcomSoft Co. Ltd este o companie privată cu sediul central la Moscova, Rusia. Soluțiile sale IT sunt utilizate de majoritatea corporațiilor din Fortune 500, agenții guvernamentale și militare, firme de avocatură și de contabilitate.

Facebook renunță la colectarea datelor utilizatorilor de WhatsApp din Europa CITEȘTE ȘI Facebook renunță la colectarea datelor utilizatorilor de WhatsApp din Europa

În replică, Apple susține că acest lucru se face pentru a sincroniza datele între dispozitivele aceluiași utilizator, acestea fiind criptate și putând fi accesate numai cu numele și parola alese de către fiecare utilizator.

Pentru cei care dețin mai multe device-uri Apple, această veste nu constituie o mare surpriză, fiind cunoscut faptul că sincronizarea datelor între mai multe dispozitive se face prin intermediul iCloud. Nu se cunoștea, însă, perioada pentru care acestea rămân stocate pe serverele Apple.

Chiar și așa, ca o companie care a “pozat” ca un apărător al intimității utilizatorilor săi, Apple ar putea să includă o opțiune prin care utilizatorii să poată controla dacă aceste informații sunt sau nu trimise către serverele Apple.

viewscnt
Afla mai multe despre
apple
iphone