Apple ar putea lansa o nouă versiune de Apple TV cu suport 4K și HDR

Apple ar putea lansa o nouă versiune de Apple TV cu suport 4K și HDR
scris 28 aug 2017

Luna septembrie ar putea aduce o nouă versiune a dispozitivului de streaming Apple TV, care ar urma să facă pasul la rezoluția 4K.

iPhone-urile de nouă generație nu vor fi singurele produse pe care Apple le va lansa la iminentul eveniment ce va fi organizat în luna septembrie. Conform celor de la Bloomberg, cu această ocazie va fi lansată și o nouă versiune de Apple TV.

Principalele noutăți pe care noua versiune de Apple TV le va aduce vizează calitatea video. Astfel, acesta va suporta rezoluția 4K și tehnologia HDR video, care conferă imaginii un contrast superior și, per ansamblu, o imagine mai bună.

Noile tehnologii video vor avea nevoie și de o putere de calcul superioară celei din versiunile anterioare. Astfel, nu ar surprinde pe nimeni dacă noul Apple TV va aduce și un upgrade de procesor.

Apple a vrut să reinventeze roata - la propriu CITEȘTE ȘI Apple a vrut să reinventeze roata - la propriu

Următoarea versiune de Apple TV ar constitui a patra generație a dispozitivului de streaming de la Apple. Lansat acum 10 ani, Apple TV nu a fost unul din produsele prioritare pentru compania americană, care nu i-a adus refresh-uri anuale.

De altfel, Apple TV a înregistrat o pierdere a cotei de piață în ultimii ani. Problema acestuia este prețul prea mare, în comparație cu mult mai ieftinele produse de la Google, Amazon și chiar Roku. Aceștia oferă alternative cu dotări superioare și prețuri mai mici.

În România, cea mai ieftină versiune de Apple TV costă acum între 800 și 1.000 de lei. În comparație, versiunea cu suport 4K de Chromecast costă între 400 și 600 de lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
apple
apple tv
tv
video