Apple - Când poate lansa noi Mac-uri

Apple - Când poate lansa noi Mac-uri
Liviu Mihai
Liviu Mihai
scris 23 oct 2023

În ultimele zile ale acestei luni, Apple este așteptată să lanseze noi laptopuri și desktopuri pentru a combate scăderea vânzărilor.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Apple va organiza o lansare de produse care va pune accentul pe Mac-uri, scrie Bloomberg citând surse din cadrul companiei.

Cu această ocazie, va fi lansată o nouă versiune iMac de 24 inch, care nu a mai fost actualizată de mai bine de trei ani. Acest model ar urma să se bazeze pe un cip M3, sărind astfel peste M2 direct de la M1.

iOS câștigă cotă de piață în Statele Unite CITEȘTE ȘI iOS câștigă cotă de piață în Statele Unite

Compania americană este așteptată să lanseze și noi versiuni pentru modelele MacBook Pro de 13, 14 și 16 inch. Stocurile limitate din dreptul acestora în magazinul oficial este un bun indicator în acest sens.

Este de așteptat ca noile modele de Mac-uri să reprezinte upgrade-uri minore, care să nu aducă modificări esențiale față de versiunile actuale.

Evenimentul ar urma să aibă loc la începutul săptămânii viitoare, pe 30 sau 31 octombrie, conform Bloomberg.

Data nu este aleasă deloc întâmplător, la ceva zile după lansări Apple urmând să anunțe cele mai noi rezultate financiare.

viewscnt
Afla mai multe despre
apple
mac
macbook
imac