Apple este acuzată că a folosit recunoașterea facială în magazinele sale

Apple este acuzată că a folosit recunoașterea facială în magazinele sale
Liviu Mihai
Liviu Mihai
scris 24 apr 2019

Un adolescent a dat în judecată Apple și a cerut daune de 1 miliard de dolari după ce a fost identificat  eronat de un sistem de recunoaștere facială ca fiind autorul mai multor furturi din magazinele companiei.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Ousmane Bah, în vârstă de 18 ani, a fost arestat și pus inițial sub acuzare de procuratura din New York și Boston pentru furtul unor produse din mai multe magazine Apple.

Pe baza filmărilor din magazine, un detectiv NYPD a sesizat că Bah nu seamănă cu cel care apare pe video, iar procurorii au renunțat ulterior la acuzarea acestuia.

Însă, conform declarațiilor detectivului John Reinhold, identificarea lui Bah ar fi fost făcută pe baza unui sistem de recunoaștere facială. Acesta susține în același timp că Apple nu are configurat în magazine un astfel de sistem.

Ambasadele țărilor europene, ținta hackerilor ruși CITEȘTE ȘI Ambasadele țărilor europene, ținta hackerilor ruși

Problema aici este că recunoașterea facială ar fi trebuit folosită cu acordul celor implicați, ceea ce nu a fost cazul.

Se pare că recunoașterea facială ar fi fost folosită de Security Industry Specialists, o firmă de securitate care ar fi ajutat Apple în aceste cazuri.

Pe baza acestor constatări și a faptului că a fost acuzat pe nedrept și arestat, ceea l-a făcut să lipsească de la școală și nu poată de examenul de la jumătatea anului, Bah cere daune morale în valoare de 1 miliard de dolari de la Apple.

viewscnt
Afla mai multe despre
apple
magazin
furt
recunoastere faciala