Apple oferă mai puțini bani la schimbarea iPhone-urilor și a altor produse

Apple oferă mai puțini bani la schimbarea iPhone-urilor și a altor produse
Liviu Mihai
Liviu Mihai
scris 14 ian 2020

Clienții care aleg să vină la Apple cu telefonul vechi pentru a face upgrade la cel mai nou model vor avea parte de o reducere mai mică din prețul de achiziție.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Așa-numitele programe de trade-in, prin care Apple oferă o reducere la achiziționarea iPhone-urilor noi celor care dau la schimb un model mai vechi, au constituit o motivație importantă pentru upgrade în cazul multor posesori de iPhone.

Apple a promovat intens această strategie, inclusiv în cadrul evenimentelor pe care le organizează anual. Însă, fără să atragă prea mult atenția, Apple a decis să scadă valorile aferente unora din dispozitivele care pot face obiectul trade-in-ului.

Apple ar putea ajunge anul acesta la 2 miliarde de iPhone-uri vândute CITEȘTE ȘI Apple ar putea ajunge anul acesta la 2 miliarde de iPhone-uri vândute

Astfel, un iPhone XS Max nu mai valorează 600 de dolari din prețul unui model nou, ci doar 500 de dolari. Asta înseamnă că utilizatorul trebuie să achite o diferență mai mare cu 100 de dolari decât până acum pentru un iPhone nou.

Reduceri asemănătoare pot fi observate și în cazul altor produse. De exemplu, un iPhone 8 este evaluat acum la 180 de dolari în loc de 220 de dolari cât era anterior.

Valoarea tabletei iPad Air a scăzut de la 100 de dolari la 70 de dolari, iar un Apple Watch Series 4 primește de la Apple o reducere de 100 de dolari în loc de 110 dolari.

Apple nu a oferit nicio informație oficială privind aceste modificări, astfel că nu se cunosc motivelele exacte și calculele care au stat la baza acestei decizii. Cert este că, astfel, Apple își crește marja de profit.

viewscnt
Afla mai multe despre
apple
iphone
ipad
watch