Apple permite folosirea sistemelor terțe de plată în Coreea de Sud

Apple permite folosirea sistemelor terțe de plată în Coreea de Sud
scris 1 iul 2022

Forțată de o nouă prevedere legală, Apple a început să lase dezvoltatorii aplicațiilor disponibile în Coreea de Sud să opereze plăți și prin alte sisteme decât cel oferit de compania americană.

În Coreea de Sud, dezvoltatorii de aplicații pentru iPhone și iPad au acum și alte opțiuni pentru plăți în afară de cea impusă de Apple pentru App Store. Compania americană oferă această opțiune constrânsă de o nouă lege din această țară.

Situația este similară cu cea din Olanda, cu mare deosebire că, dacă în Olanda au fost în discuție doar aplicațiile matrimoniale, în Coreea de Sud prevederea se aplică tuturor aplicațiilor.

Apple va avea propriul modem 5G abia peste doi ani CITEȘTE ȘI Apple va avea propriul modem 5G abia peste doi ani

Apple se conformează cu noua lege, însă, o face sub proprii termeni. În mare, sunt aceiași termeni pe care Apple a încercat să-i impună și în Olanda, însă, în urma amenzilor și a presiunilor autorităților, a trebuit facă un pas înapoi și ofere mai multă libertate în privința plăților.

Apple va percepe un comision de 26% din plățile făcute cu sistemele terțe de plată în Coreea de Sud, ceea ce lasă un spațiu foarte mic de manevră pentru concurenți, care ar trebui să încerce să ofere un preț mai bun decât Apple și să obțină și un profit din diferența de 4%.

Există și alte constrângeri pe care compania americană le impune acestui sistem. De exemplu, sistemele terțe de plată nu pot fi implementate împreună cu cel oferit de Apple. Cu alte cuvinte, dezvoltatorii trebuie să aleagă între soluția Apple și o altă soluție de plată.

De asemenea, soluțiile terțe trebuie să opereze plățile doar în aplicație, nefiind permisă trimiterea către un site extern, unde să se facă plata.

Dezvoltatorii interesați vor trebui să facă o cerere specială pentru a folosi un alt sistem de plată. Dacă aplicația este disponibilă și în alte regiuni, aceștia vor trebui să trimită către Apple un kit de instalare separat pentru Coreea de Sud.

viewscnt
Afla mai multe despre
apple
plăți
aplicații
coreea de sud
iphone
ipad