Autoritățile americane confirmă investigarea Facebook în urma scandalului Cambridge Analytica

Autoritățile americane confirmă investigarea Facebook în urma scandalului Cambridge Analytica
Profit.ro
Profit.ro
scris 26 mar 2018

Comisia Federală pentru Comerț a SUA (FTC) a confirmat luni că investighează rețeaua de socializare Facebook cu privire la respectarea de către aceasta a practicilor privind confidențialitatea datelor, în urma scandalului ce a scos la iveală faptul că datele personale a peste 50 de milioane de utilizatori ai acestei rețele au ajuns în posesia companiei de analize de date Cambridge Analytica, informează agențiile DPA și EFE.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

'FTC ia foarte în serios recentele relatări din presă care au generat o preocupare substanțială despre practicile Facebook cu privire la datele personale. FTC confirmă astăzi că a deschis o investigație privind aceste practici', se arată înr-un comunicat emis de această instituție, arată Agerpres.

Conform unui acord încheiat în anul 2011 între Facebook și autoritățile americane, rețeaua de socializare s-a angajat să solicite consimțământul utilizatorilor înainte de efectua anumite schimbări în setările de confidențialitate. Potrivit CNBC, încălcarea acestui acord poate fi sancționată cu o amendă de 40.000 de dolari.

viewscnt
Afla mai multe despre
facebook
analytica