Problemele pentru producătorii de cipuri și toate industriile care depind de acestea vor continua încă cel puțin doi ani, conform datelor pe care le au cei de la Intel.
Pat Gelsinger, șeful Intel, spune că firma americană se așteaptă ca actuala criză a cipurilor să se prelungească până în 2024. Asta înseamnă încă doi ani cu stocuri reduse și timpi mari de așteptare pentru comenzi.

Companiile producătoare de cipuri nu pot să-și extindă capacitățile de producției, pentru a face față nivelului actual de cerere, din cauza lipsei unor piese esențiale în procesul de producție, susține CEO-ul companiei americane.
Anterior, Intel estimase că lucrurile vor reveni la normal în ceea ce privește producția de cipuri la începutul anului viitor.
Din cauza crizei de cipuri, au de suferit multe industrii ale căror produse se bazează pe acestea, printre care se numără industria auto și cea de dispozitive electronice.