Elkotech România va fuziona cu IT Smart Distribution. Afacerile celor două companii depășesc 500 milioane lei

Elkotech România va fuziona cu IT Smart Distribution. Afacerile celor două companii depășesc 500 milioane lei
Adrian Dumitrache
Adrian Dumitrache
scris 5 ian 2022

Elkotech România, subsidiara locală a grupului leton Elko, va fuziona prin absorbție cu compania IT Smart Distribution, specializată în distribuția de echipamente și soluții software, după tranzacția de preluare din vara anului 2021, în urma căreia letonii și-au consolidat poziția în Top 3 jucători pe piața de distribuție IT din România.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Fuziunea va avea loc în cursul acestui an, dar nu mai devreme de 30 aprilie 2022.

"Fuziunea va conduce la o structură juridică unică cu un management integrat ca urmare a eliminării suprapunerilor proceselor și structurilor din cadrul societăților care fuzionează și cu un proces decizional mai rapid, mai eficient și mai puțin birocratic. Fuziunea va permite o alocare mai eficientă a resurselor cu o reducere a costurilor și o politică de marketing unică și îmbunătățită", se arată în proiectul de fuziune.

VIDEO&FOTO Samsung și-a prezentat primul smartphone din 2022 CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO Samsung și-a prezentat primul smartphone din 2022

Înființată în anul 2012, IT Smart Distribution desfășoară activități de comerț cu ridicata al computerelor, echipamentelor periferice și aplicațiilor software. În 2020, firma a avut afaceri de 183,9 milioane lei și un profit net de 4,1 milioane lei, cu aproape 40 de angajați.

Înainte de tranzacție, acționarii societății erau Tudor Liviu Scheia-Marin - 10%, Adriana Vișan - 24%, Laura Mona Peride - 8%, Horia Doru Chițu - 8%, Tudori Proprieties SRL - 5%, Eugen Alexandru Dușcă - 2%, Teodora Potcovaru - 1,5% și Sorin Marin - 28,5%, potrivit www.termene.ro.

Profit.ro a anunțat, în urmă cu 4 ani, că omul de afaceri Sorin Marin s-a retras din compania imobiliară Tudori Properties, care deține mai multe proprietăți imobiliare în centrul Capitalei, inclusiv vile în zone precum Primăverii sau Lascăr Catargiu, ca și apartamente pe Șoseaua Nordului, renunțând atunci la întreaga participație, de peste 35%, prin donație către ceilalți acționari, și rămânând administrator.

De asemenea, în 2015, Dragoș Anastasiu a cumpărat de la Sorin Marin 50% din Green Village din Delta Dunării și, odată cu acțiunile, a preluat și managementul complexului.

ULTIMA ORĂ Valoarea de piață a Apple a depășit, în tranzacțiile de luni, 3.000 de miliarde de dolari. Prima companie care trece acest prag. Capitalizare mai mare decât economia britanică CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Valoarea de piață a Apple a depășit, în tranzacțiile de luni, 3.000 de miliarde de dolari. Prima companie care trece acest prag. Capitalizare mai mare decât economia britanică

Sorin Marin a participat, alături de Dinu Patriciu, la preluarea, în aniii ’90, de pe piața bursieră a unui pachet de acțiuni Rompetrol. În 2001, Marin și-a vândut acțunile deținute la Rompetrol.

Grupul ELKO este unul dintre cei mai mari distribuitori de produse, soluții IT și electronice de larg consum din regiune, reprezentând peste 400 de producători IT. Compania vinde către circa 10 000 de companii, producători locali de calculatoare, retaileri, integratori de sisteme și alte companii din diferite sectoare în 11 țări din Europa. Cifra de afaceri a grupului în 2020 s-a ridicat la 2,2 miliarde dolari (1,9 miliarde euro).

În 2018, ELKO a efectuat o serie de achiziții, dintre care cea mai importantă a fost preluarea companiei Absolut din Rusia. Acest lucru a permis ELKO  să ofere electronice și electrocasnice dedicate locuințelor pe o nouă piață. În Slovacia, WESTech - o subsidiară ELKO Group - a achiziționat acțiuni la comercianții de retail Arašid și MP3.sk, extinzându-și astfel portofoliul de jocuri, console, telefoane mobile și accesorii pentru telefoane.

Tranzacție - Zipper Services, subisidiara locală a companiei ungare ANY Security Printing Company, preia firma românească Atlas Trade Distribution CITEȘTE ȘI Tranzacție - Zipper Services, subisidiara locală a companiei ungare ANY Security Printing Company, preia firma românească Atlas Trade Distribution

Parte a inițiativei de extindere a afacerilor, ELKO Group a început să activeze pe piața poloneză în anul 2017, prin recrutarea unei echipe locale de vânzări în vederea distribuirii produselor IT. În decurs de un an, și-a format echipa de vânzări. Rata rapidă de creștere a plasat grupul în top 15 cei mai mari distribuitori din regiune.

Achizițiile, creșterea portofoliului și dezvoltarea unor noi canale de distribuție au adus creșteri atât în Statele Baltice, cât și în regiunea CIS.

În 2020, afacerile Elkotech România au totalizat 348,24 milioane de lei, în creștere cu 45,8% față de 2019. Profitul net a atins 395.916 lei, de la o pierdere de 1,17 milioane de lei în 2019.

Principalii jucători pe piața distribuției IT&C sunt Network One Distribution (NOD), Ingram Micro și Also Technology.

viewscnt
Afla mai multe despre
elko
it smart distribution
fuziune